Sari la conținut

Ford Motor pierde sute de milioane de euro în Europa. Urmează concedieri masive

Producătorul american a anunţat vineri primul pas în vederea restructurării afacerii sale neprofitabile din Europa, care ar urma să implice renunţarea la unele modele, reducerea locurilor de muncă şi posibil închiderea unor fabrici.


Pentru a implementa acest plan, Ford a numit noi şefi în Germania şi Marea Britanie. Obiectivul Ford este să ajungă la o marjă de profit de 6%, , informează site-ul autonews.com. 

Fostul responsabil de calitate Gunnar Herrmann va conduce operaţiunile de restructurare din Germania, în timp ce Graham Hoare va face acelaşi lucru în Marea Britanie. Anterior Hoare, s-a ocupat de dezvoltarea operaţiunilor Ford pe plan global. 

Cea mai semnificativă parte a procesului de restructurare va avea loc în 2019 şi 2020, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei americane, potrivit Agerpres.ro

Ford a precizat că în Europa se va concentra pe producerea de SUV-uri şi vehicule comerciale, care sunt profitabile, şi va reduce liniile de producţie pentru modelele neprofitabile. De asemenea, compania se va baza mai mult pe parteneriate pentru a reduce costurile. 

Deja Ford discută cu Volkswagen şi are un parteneriat pe termen lung cu grupul francez PSA pentru a produce motoare împreună. 

În trimestrul trei din acest an, Ford a pierdut 245 de milioane de dolari în Europa, faţă de pierderi de 53 de milioane de dolari în perioada similară din 2017, pe fondul problemelor din Turcia şi Rusia. 

Analiştii de la Morgan Stanley estimează că în centrul planului global de restructurare al Ford, de 11 miliarde de dolari, se va afla Europa şi aici va fi şi cea mai mare parte a celor 25.000 de angajaţi care ar urma să fie concediaţi, conform planurilor Ford. 

Dar reprezentanţii companiei americane au apreciat că estimările Morgan Stanley privind concedierile sunt "pure speculaţii", deşi au precizat că cea mai mare parte a restructurării va fi în afara Americii de Nord. 

În acest an, Ford se aşteaptă să raporteze pierderi în Europa, după ce anul trecut a câştigat în regiune 234 de milioane de dolari. Pierderile sunt provocate de deprecierea lirei sterline în Marea Britanie, cea mai mare piaţă a sa europeană, de costurile mai ridicate cu materiile prime şi de scăderea cererii pentru vehiculele companiei. 

Ford are aproximativ 54.000 de angajaţi în Europa şi 24 de unităţi de producţie. 

În octombrie, Ford a confirmat planurile privind reorganizarea forţei sale de muncă la nivel global, îmbunătăţirea operaţiunilor sale de afaceri şi crearea unei companii mult mai eficiente, care va avea mai puţini angajaţi, în special la birouri. 

Ford, cel mai mare angajator din domeniul auto din America, are peste 85.000 de angajaţi în SUA şi 201.000 pe plan global global. Grupul american nu a specificat cât de multe locuri de muncă vor fi afectate. 

"Trebuie să analizăm cu atenţie toate datele înainte de a anunţa cifrele oficiale. Vrem să reorganizăm forţa noastră de muncă la nivel global - în America de Nord, Europa, Asia şi America de Sud", a afirmat Mark Truby, vicepreşedinte şi şeful departamentului de comunicaţii globale la Ford. 

Compania, cu o vechime de 115 ani, vrea să permită directorilor să-şi asume responsabilităţi mai mari şi să aibă o autonomie mai extinsă. 

"În timp, vom avea mai puţini avocaţi, în ultimă instanţă mai puţini angajaţi la birouri. Obiectivul este de a a reorganiza compania. Este un proces în derulare şi va duce la scăderea numărului de angajaţi", a adăugat Truby. 

Acesta estimează că procesul de reorganizare se va finaliza în trimestrul doi din 2019. 

Concedierile fac parte dintr-un plan mai amplu anunţat de directorul general al Ford, Jim Hackett, ce vizează reducerea costurilor şi îmbunătăţirea eficienţei. 

Ford pierde bani în Europa, Asia şi America de Sud, singurele operaţiuni profitabile fiind cele din America de Nord, datorită în principal succesului camionetelor F-Series. 

Anul acesta, acţiunile Ford au scăzut la Bursa de la New York cu 27%, iar ratingul companiei este cu o treaptă deasupra nivelului "junk" (nerecomandat pentru investiţii). 

În aprilie, Ford a anunţat accelerarea planului de reducere a costurilor şi de majorare a marjelor de profit, care include renunţarea la modelele sedan tradiţionale din America de Nord, care nu mai sunt populare în rândul clienţilor. 

Grupul american intenţionează acum ca, până în 2022, să-şi scadă costurile cu 25,5 miliarde de dolari, faţă de reduceri de 14 miliarde de dolari anunţate în 2017. 

Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România. 

Etichete: ford , industria auto , concedieri Ford , restructurari auto

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale