Impozitarea afacerilor digitale. Poziția României

Data publicării:
google facebook

Comisia Europeană a propus miercuri noi modalități privind taxarea afacerilor marilor companii în Europa în domeniul digital. Propunerile vin să confirme o schemă, care aplicată, va lăsa România și fără bruma de impozite pe profituri plătite în prezent de marile companii.

Dacă până acum marile companii plăteau impozit pe profit infim în România în urma unor operațiuni de prețuri de transfer și contabilitate creativă, în viitor impozitul încasat de România va fi mic prin aplicarea mecanismelor birocratice gândite de către Comisia Europeană. Se va considera că profiturile au fost făcute nu unde sunt fabricile și forța de muncă ci unde sunt vânzările. Salarii mici și vânzări mici vor semnifică profituri impozabile mici.

Înainte de a intra în miezul propunerilor făcute miercuri de către Comisia Europeană și a arăta cum va fi afectată România trebuie prezentate câteva cifre privind prezența marilor companii multinaționale în România și taxele plătite de acestea.

Impozitul pe profit din România, de 16 ori mai mic decât în Franța

Firmele cu capital privat românesc au fost în 2015 de trei ori mai profitabile decât multi­na­ţio­nale­le, cu un rezultat net (pro­ituri minus pierderi) de 27 miliarde lei la o cifră de afaceri totală de 551 miliarde lei, faţă de un rezultat net de 9 miliarde de lei la o cifră de afaceri totală de 580 miliarde de lei pentru firmele străine, a arătat doua ediţie a studiului „Capitalul Privat Românesc“ realizat de ZF cu sprijinul PIAROM - Patro­natul Investito­rilor Au­toh­toni din România.

Potrivit execuției bugetare pe anul trecut bugetul de stat a încasat 14,69 miliarde lei, ceea ce în euro înseamnă aproximativ 3 miliarde euro, sumă reprezentând 12.38% din toate veniturile bugetului de stat și cu 50% mai mult decât sumele colectate drept impozite pe venit și salarii.

Față de veniturile din TVA cele colectate ca impozit pe profit sunt la jumătate. Anul trecut statul a colectat 30 de miliarde de lei drept TVA. Raportat la țările vestice statul colectează o nimica toată din impozitul pe profit. Franța colectează anual în jurul a peste 50 de miliarde de euro ca impozite pe profit, respectiv de 16 ori mai puțin.

Dacă însă în prezent veniturile statului din impozitul pe profit sunt mici fie din cauza repatrierii profiturilor de către multinaționale fie din cauza profitabilității mici a afacerilor locale, în viitor explicația va fi alta. Modul gândit de Comisia Europeană pentru a împărți între statele membre profiturile impozabile ale companiilor. Multinaționalele nu vor mai putea alege locul in care își declară profiturile și plătesc taxele, ci acestea vor fi stabilite prin formule administrative propuse de Uniunea Europeană.

Taxarea afacerilor digitale, un început

Miercuri Comisia Europeană a adoptat propuneri privind taxarea afacerilor digitale în Europa (Facebook, Google, Yahoo etc). Mecanismul a fost gândit în doi pași unul interimar, aplicabil imediat, altul pe termen lung bazat pe alocarea profiturilor între statele membre, mecanism care va afecta România, dar va avantaja marii membri ai UE.

Noile norme au scopul de a asigura că activitățile digitale de afaceri sunt impozitate într-un mod echitabil și favorabil creșterii în UE, spune Comisia. ”Expansiunea recentă a întreprinderilor digitale, cum ar fi companiile de social media, platformele colaborative și furnizorii de conținut online, a avut o contribuție importantă la creșterea economică în UE. Dar regulile curente de impozitare nu au fost concepute pentru a răspunde companiilor care sunt globale, virtuale sau au o prezență fizică mică sau deloc. Schimbarea a fost dramatică: 9 dintre cele mai mari 20 de companii din lume, în funcție de capitalizarea bursieră, sunt acum digitale, comparativ cu 1 din 20 de zece ani în urmă”, explică Comisia Europeană.

Aceasta se plânge însă de faptul că firmele digitale au în prezent o rată medie de impozitare efectivă pe jumătate față de cea a economiei tradiționale din UE. ”Propunerile de astăzi vin ca statele membre să caute soluții permanente și durabile pentru a asigura o parte echitabilă a veniturilor fiscale din activitățile online, așa cum au cerut urgent liderii UE în octombrie 2017. Profiturile obținute prin activități lucrative, cum ar fi vânzarea de date și conținut generat de utilizatori, nu sunt surprinse de reglementările fiscale de astăzi”.

În căutarea soluțiilor rapide și unilaterale de impozitare a activităților digitale, se creează o politică de incertitudine fiscală pentru întreprinderi, acuză Comisia Europeană. ”O abordare coordonată este singura modalitate de a se asigura că economia digitală este impozitată într-un mod echitabil, favorabil creșterii și durabil. Două propuneri legislative distincte propuse de Comisie astăzi vor conduce la o impozitare mai echitabilă a activităților digitale în UE: Prima inițiativă urmărește să reformeze normele privind impozitul pe profit, astfel încât profiturile să fie înregistrate și impozitate în cazul în care întreprinderile au o interacțiune semnificativă cu utilizatorii prin intermediul canalelor digitale. Aceasta reprezintă soluția preferată pe termen lung a Comisiei. A doua propunere răspunde solicitărilor din partea mai multor state membre de a impune o taxă interimară care să acopere principalele activități digitale care în prezent scapă de impozitul total în UE”, spune Comisia.

Propunerea interimară

Primul pas, propus miercuri, este o taxă provizorie pentru anumite venituri din activități digitale. Veniturile fiscale vor fi colectate de către statele membre în care se află utilizatorii și se vor aplica numai companiilor cu venituri totale anuale globale de 750 milioane euro și venituri din UE de 50 milioane euro. Acest lucru va contribui la garantarea faptului că inițierea întreprinderilor mici și întreprinderile de dimensiuni mai mari vor rămâne neschimbate.

Propunerile legislative vor fi înaintate Consiliului spre adoptare și Parlamentului European pentru consultare.

Propunerea pentru termen lung

Este vorba de o reformă comună a normelor UE privind impozitul pe profit pentru activitățile digitale. Această propunere ar permite statelor membre să impoziteze profiturile generate pe teritoriul lor, chiar dacă o societate nu are o prezență fizică acolo. Noile norme ar asigura faptul că întreprinderile online contribuie la finanțele publice la același nivel cu companiile tradiționale de "cărămidă și mortar".

O platformă digitală va fi considerată ca având o "prezență digitală" impozabilă sau o reprezentanță permanentă virtuală într-un stat membru dacă îndeplinește unul dintre următoarele criterii: - depășește un prag de 7 milioane euro în venituri anuale într-un stat membru - În mai mult de 100.000 de utilizatori într-un stat membru într-un an impozabil - Mai mult de 3.000 de contracte de afaceri pentru servicii digitale sunt create între companie și utilizatorii de afaceri într-un an impozabil.

Noutatea vine acum. ”Noile norme vor modifica, de asemenea, modul în care profiturile sunt alocate statelor membre într-un mod care să reflecte mai bine modul în care companiile pot crea valoare on-line: de exemplu, în funcție de locul în care se bazează utilizatorul în momentul consumului. În cele din urmă, noul sistem asigură o legătură reală între locul în care sunt realizate profiturile digitale și locul unde sunt impozitate”, a spus miercuri Comisia Europeană.

Măsura ar putea fi integrată, în cele din urmă, în domeniul de aplicare al bază fiscală consolidată comună a societăților, abreviată CCCTB, a mai afirmat  Comisia.

Ce este CCCTB

Aceasta este schema gândită de Comisia Europeană și care va lăsa România fără o bună parte din profiturile impozitate în prezent.

Adrian Luca, consultant al firmei Transfer Pricing Services explică: ”Spre exemplu, ai un grup cu operații în patru state membre, A, B, C, D. În A, B și C, grupul obține profit, în D, pierdere. De acum, se vor aduna rezultatele la nivelul grupului și, dacă iese profit, se alocă impozitele pe fiecare stat (A, B, C, D), după un algoritm care va fi stabilit (...) acea filială unde e doar mâna de lucru ieftină, acolo unde nu se fac mari vânzări și unde nu este localizat activul cel mai de preț (și intangibil) – tehnologia, patentele – acea filială nu e în măsură să emită pretenții la o bucata consistentă a profitului grupului”. Este cazul nostru. Puținele miliarde încasate cu titlul de impozit pe profit de la marile companii vor fi și mai puține.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri