Investiție de 30 de milioane de euro într-o fabrică românească de BCA, în județul Dâmbovița

Data actualizării: Data publicării:
un muncitor lucrează într-o fabrică de prelucrare a grafitului în China
Foto: Profimedia Images

Una dintre cele mai moderne fabrici de BCA (beton celular autoclavizat) din țară se construiește în comuna Brezoaele, din județul Dâmbovița, cu o investiție de 30 de milioane de euro, anunță autoritățile locale, prin intermediul unui portal web. 

Investiția 100% românească, cu capital integral privat, va crea peste 120 de locuri de muncă și va aduce contribuții anuale directe estimate la peste 1,5 milioane euro la bugetul local și național – incluzând taxe, salarii și furnizori locali.

Doar la bugetul local, compania va plăti anual o sumă echivalentă cu peste o treime din actualul buget al Primăriei Brezoaele, generând un impact semnificativ asupra dezvoltării comunității, anunță reprezentanții municipalității.

Fabrica va funcționa cu tehnologie germană de ultimă generație și va fi complet automatizată, cu un proces de producție digitalizat, prietenos cu mediul, cu emisii scăzute de CO2 și consum redus de energie.

BCA-ul rezultat va fi de calitate superioară, eficient energetic și sigur din punct de vedere structural pentru construcțiile rezidențiale și comerciale moderne, se arată în documentația oficială.

Betonul celular autoclavizat este un material de construcție sustenabil, obținut din materii prime naturale, precum nisip, ciment, var și apă, cu adăugarea unei cantități mici de pulbere de aluminiu, ca agent de expandare.

Fabrica din Brezoaele, parte a unui proiect amplu de investiții

„Această investiție este parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare industrială în regiune, cu impact direct în economie, mediu și educație profesională. Vrem să fim un model de business responsabil, cu impact pe termen lung în comunitate, și să contribuim la modernizarea sustenabilă a industriei materialelor de construcții din România”, a declarat un reprezentant al companiei investitoare pentru evz.ro.

Steel Foundry in Perth Amboy, New Jersey
Fabrica din județul Dâmbovița face parte dintr-un proiect amplu de investiții în regiune. Sursa: Profimedia Images

Fabrica este amplasată la aproximativ 25 km de București, având acces rapid către zonele metropolitane. Acest proiect se remarcă nu doar prin valoarea investiției, ci și prin caracterul său strategic: este una dintre cele mai mari investiții recente în producție din România, alături de Mondelez (30 milioane de euro, la Clinceni) sau Topanel (30 de milioane de euro, în Brașov), arată aceeași sursă.

Pentru fabrica din Brezoaele, procesul de obținere a autorizațiilor este deja în desfășurare. Lucrările sunt programate să înceapă în a doua jumătate a acestui an, cu finalizarea construcției și punerea în funcțiune prevăzute pentru anul viitor.

Sunt planificate parteneriate cu administrația locală, cu licee tehnice și inițiative de formare profesională duală, cu scopul de a angaja în principal forță de muncă locală. Doar acolo unde va fi strict necesar se vor aduce specialiști din alte regiuni sau din străinătate, anunță municipalitatea.

Pe lângă caracterul sustenabil al producției, fabrica va urmări să devină un exemplu de bune practici în dezvoltare industrială responsabilă. Va respecta cele mai stricte norme europene de protecție a mediului, eficiență energetică și reciclare.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...