Sari la conținut

Investiţie mult aşteptată la Braşov. Construcţia noii fabrici Sennheiser se va finaliza anul acesta

Investiţie majoră într-o piaţă care are nevoie de ea ca de aer. Sennheiser, producătorul german de echipamente audio, va construi anul acesta o fabrică la Braşov. Este o investiţie aşteptată având în vedere că România nu are o prezenţă semnificativă în această industrie, a electronicelor mici, asta pentru că investitiile s-au axat pe electrocasnice mari. Proiectul german va fi un câştig pentru ambele părţi, mai ales că Sennheiser se confruntă în prezent cu vânzări în scădere, iar afacerea nu merge tocmai bine. Şi ce poate fi mai profitabil decât forţă de muncă ieftină şi calificată, astfel încât produsele să iasă mai repede pe piaţă.

Fabrica de echipamente audio marca Sennheiser, care va fi construită lângă Braşov, în apropierea oraşului Ghimbav, ar fi a treia din Europa şi a patra la nivel global. Aproximativ 100 de angajați vor produce căști în orașul din Transilvania începând cu anul acesta. Alături de fabricile deja existente în Germania, Irlanda şi Statele Unite ale Americii, noua bază de producţie va asigura pentru Sennheiser şi mai multă flexibilitate.

După finalizarea constructiei, programată anul acesta, compania anunţă că fabrica din Braşov se va concentra iniţial pe producţia de electronice destinate publicului larg, astfel Sennheiser intenţionează să îşi întărească poziţia pe piaţa europeană.

Investiţia germanilor este justificată prin faptul că Europa, Orientul Mijlociu şi Africa sunt regiunile care, de mai mulţi ani, aduc cea mai mare creştere companiei. Astfel că noua fabrică din România, situată strategic între aceste regiuni, va extinde în acelaşi timp şi reţeaua de distribuţie a companiei. În plus, directorii fabricii germane spun că au ales Braşovul datorită infrastructurii şi a conexiunii foarte bune cu zona economică europeană în perspectiva finalizrării coridorului patru paneuropean.

Investiția vine într-o perioadă în care afacerile Sennheiser nu merg tocmai bine. În 2016, vânzările au scăzut cu aproape 4 procente, până la puțin peste 658 de milioane de euro. Așa că unul dintre cei mai importanți producători globali de echipament audio s-a văzut în situația în care a trebuit să renunțe la 182 de angajați.

În ultimii ani, start-up-urile care au venit cu idei inovatoare au scuturat puțin industria, iar marile companii precum Sony sau Apple sunt concurenți puternici. Vânzările de căști, principalul domeniu de activitate al Sennheiser, au crescut în întreaga lume cu aproximativ 20%, până la 13,4 miliarde de dolari, iar Sony a fost lider de piață.

De aceea, Sennheiser dorește atât de mult investiția din România. Pentru că aici are parte de mână de lucru mai ieftină, și așa își poate ridica marjele, mai ales că dorește să aducă în magazine cât mai repde noile modele produse la noi în țară.

Sennheiser va menține în continuare și celelalte patru fabrici. În timp ce fabrica din Irlanda, produce în special monitoare de studio si traductoare acustice, la sediul central din Germania producția este concentrată în special pe produse premium și profesionale, inclusiv microfoane wireless. În România, compania se va concentra pe produse de ultimă generație.