Curtea Europeană de Justiție: Uber trebuie reglementată ca o companie de transport. Reacția firmei

Data actualizării: Data publicării:
uber shutterstock
Foto: Shutterstock

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a adoptat miercuri o decizie aşteptată cu nerăbdare de serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber, pentru că aceasta clarifică dacă firma americană trebuie să respecte aceleaşi reglementări ca şi cele impuse firmelor de taxi.

uber shutterstock
Foto: Shutterstock

Uber e un serviciu de transport, care trebuie reglementat ca atare, a hotărât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. O decizie care ar putea afecta funcţionarea acestui serviciu în statele membre, care pot stabili noi condiţii, în funcţie de legislaţia în domeniul transporturilor. Astfel, şoferii Uber ar putea fi obligaţi să obţină licenţe şi autorizaţii similare celor impuse taximetriştilor.

Uber a fost lansat în 2011 şi operează în 600 de oraşe din toată lumea. În România, serviciul a fost introdus acum trei ani şi are peste 450 de mii de utilizatori, majoritatea în Bucureşti. Compania americană a susţinut mereu că e o aplicaţie pentru telefoane inteligente, care pune în legătură şoferi şi oameni care au nevoie de un mijloc de transport. După decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Uber a anunţat că nu se opune reglementării.

ACTUALIZARE 10:50 - Reacția Uber în privinta deciziei Curții Europene de Justiție: „În majoritatea țărilor UE în care operăm sub legea transportului sau suntem în curs de reglementare, această hotărâre nu afectează mersul lucrurilor. Totuși, în continuare, milioane de europeni sunt împiedicați să folosească aplicații similare cu ale noastre. Așa cum a declarat noul nostru CEO, Dara, este necesar ca serviciile de tip Uber să fie reglementate, astfel vom continua dialogul cu autoritățile din Europa. Aceasta este abordarea noastră pentru a ne asigura că oricine poate comanda o cursă sigură la apăsarea unui buton”, a declarat purtătorul de cuvânt Uber.

ACTUALIZARE 10:45 - Curtea Europeană de Justiție a decis că Uber este o companie de transport. În decizia sa, CJUE a subliniat că un serviciu al cărui scop este „să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul lor vehicul şi persoane care vor să facă călătorii trebuie clasificat ca un serviciu în domeniul transportului în legislaţia UE”. În plus, CJUE a precizat că, „în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite”.

ACTUALIZARE 10:30 - Compania Uber a precizat pentru Digi24 că decizia Curtii Europene de Justiție va stabili dacă Uber este „companie de tehnologie” sau de „Transport” (nu taxi). Asta, pentru că „Transport” înseamnă și Private Hire Vehicle (așa cum este reglementat Uber în Franța, Anglia, Italia) și ride sharing (cum este în Țările Baltice).


Uber, care în ultima perioadă a intrat în conflict cu autorităţile din mai multe state europene, a susţinut în faţa CJUE că se consideră, înainte de toate, drept un serviciu digital care joacă un rol de intermediar între particulari şi şoferi. Cu toate acestea, argumentaţia Uber nu a convins avocatul general al CJUE, Maciej Szpunar. Acesta din urmă a estimat în luna mai că „platforma electronică Uber, chiar dacă este un concept inovator, ţine, în principal, de domeniul transportului şi în consecinţă trebuie să deţină licenţele şi acordurile cerute de dreptul naţional”.

Însă concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

Un judecător spaniol este cel care a cerut avizul CJUE, după ce în 2014 a fost solicitat de o asociaţie profesională a şoferilor de taxi din Barcelona, care se considera victimă a concurenţei neloiale din partea Uber. Asociaţia Elite Taxis susţinea că şoferii Uber, care pot transporta persoane în propriile vehicule de pasageri contra remuneraţie, trebuie să deţină licenţe la fel ca şi serviciile de taxi din Barcelona. Pe de altă parte, Uber susţine că trebuie să respecte în principal regulile privind libera prestare de servicii legate de noile tehnologii ale informaţiei.

Pentru Uber, indiferent care va fi decizia de miercuri a CJUE, aceasta „nu va schimba faptul că în majoritatea ţărilor din UE în care operăm deja, respectăm reglementările în vigoare în domeniul transporturilor”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

În România, Uber este prezent de trei ani şi are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, marţi, un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie. Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, a declarat că susţine proiectul primarului general. „Uber poate să rămână în România, nu avem niciun fel de problemă, dar să se autorizeze conform legilor în vigoare. Nu e nimeni mai presus de lege”, a spus Ştefănescu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri