Orban, despre redeschiderea restaurantelor: Săptămâna asta luăm o decizie. Vedem propuneri, recomandări, în ce condiții

Data actualizării: Data publicării:
restaurant mese scaune
Reprezentanții HoReCa spun că dau statul în judecată dacă nu demonstrează de ce se închid restaurantele. Foto: Profimedia

Restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 septembrie! Declarația îi aparține premierului Ludovic Orban și a fost făcută în exclusivitate, la Jurnalul de seară, de la Digi24. O decizie în acest sens urmând a fi luată în cursul săptămânii.

„Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă”, a precizat Ludovic Orban la Digi 24.

Acesta a reiterat faptul că temperaturile scăzute înregistrate deja în zona montană vor face dificilă servirea mesei în spaţii deschise.

Orban a avansat ca termen probabil pentru redeschiderea restaurantelor începutul lunii septembrie.

„Vedem, luăm decizia. Cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”, a spus el.

Premierul a adăugat că se analizează şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise.

„Discutăm de posibilitatea reluării activităţii în instituţii de cultură, în teatre, în cinematografe, sigur, cu un set de condiţii: distanţare, portul măştii, dezinfectare şi alte posibile soluţii pentru reducerea riscului de răspândire”, a afirmat Orban.

În ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor pe stadioane, prim-ministrul a subliniat faptul că galeriile echipelor sunt foarte greu de controlat şi că, în aceste condiţii, riscul de transmitere a noului coronavirus este foarte mare, dar dacă scade numărul de infectări şi într-o localitate nu e niciun caz, se poate ajunge şi la meciuri cu public.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...