(P) METRO investește în noua generație de femei antreprenor

Data actualizării: Data publicării:
180306_metro_obg2

An de an, bărbați și femei de toate vârstele și din toate părțile lumii își transformă pasiunile și hobby-urile într-o afacere independentă profitabilă. În majoritatea cazurilor, protagoniștii acestor povești antreprenoriale de succes sunt bărbații.

Femeile, însă, nu sunt mai prejos. În egală măsură, idei excelente, potrivite pentru a pune bazele unei adevărate cariere antreprenoriale, sunt inițiate de către acestea. Mai mult, femeile demonstrează un interes din ce în ce mai puternic în ceea ce privește ideea deținerii unei afaceri – iar rezultatele celui mai recent studiul global privind afacerile independente, realizat de METRO, confirmă acest lucru.

1 din 2 femei visează să-și deschidă propria afacere. Totuși, există o discordanță între intenție și transformarea acestui plan în realitate. Barierele țin, de cele mai multe ori, de sprijinul financiar insuficient.

De 8 martie, METRO a creat, în Düsseldorf, Germania, o inițiativă specială, care răspunde tocmai acestei nevoie de sprijin financiar. Programul se numește „Own Business Girl” și se adresează fetelor care vin pe lume chiar de Ziua Internațională a Femeii. Prin acest demers, compania își propune să inspire și să ajute următoarea generație de femei să își deschidă propria afacere.

Fiecare fetiță care se naște astăzi, 8 martie 2018, în Düsseldorf va primi propriul business card care va putea fi utilizat pentru a pune bazele unei viitoare afaceri. Cardul reprezintă valoarea unui depozit de 2.000 de Euro pe care micuțele îl vor putea folosi, o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani, în momentul în care decid să facă primii pași în lumea antreprenoriatului.

Pentru a face acest proiect posibil și pentru a ajunge la părinții viitoarelor antreprenoare, METRO a inițiat un parteneriat cu maternități și spitale din Düsseldorf. În felul acesta, fiecare fetiță va primi sprijinul necesar pentru a-și îndeplini visul profesional, fără a mai ezita din motive financiare.

Statistici în România

Și în România există o deschidere puternică din partea femeilor pentru ideea de a deține propria afacere. Studiul METRO arată că 67% dintre românce visează să devină antreprenori, dar numai 10% au încredere că pot pune în practică această idee. La noi în țară, femeile care vor să-și deschidă o afacere se confruntă, în majoritatea cazurilor, cu lipsa sprijinului financiar (58%) şi, de asemenea, sunt împiedicate de situaţia economică din ţară (46%).

*Pentru acest studiu, care analizează modul în care oamenii din întreaga lume se raportează la afacerile independente și modul în care cei care conduc o afacere își descriu experiența, METRO a chestionat 10.000 de persoane din România, Germania, Franța, Olanda, Italia, Portugalia, Republica Cehă, Turcia, Rusia și China.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri