Patronatele spun că antreprenorii sunt sufocați de măsurile fiscale. „Statul are senzaţia că acumulează mai mulţi bani la buget”

Data publicării:
florin jianu govro
Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Foto. gov.ro

Preşedintele Confederaţiei Patronale IMM România, Florin Jianu, susţine că afacerile mici şi mijlocii sunt sufocate de pachetele de măsuri fiscale, în timp ce unii antreprenori reclamă faptul că ANAF pune popriri pe conturi pe final de lună, fără a aştepta data de 10 a lunii următoare pentru plata datoriilor.

Florin Jianu a declarat, marţi, la Iaşi, în cadrul Conferinţei Obiectiv EuROpa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil”, că opt din zece IMM-uri sunt afectate de măsurile fiscale, ca urmare a supraaccizării combustibililor, dar şi a scumpirii energiei.
 
„Inflaţia se apropie de 10 la sută, în condiţiile în care media europeană este la 2,3 la sută. Statul are senzaţia că acumulează mai mulţi bani la bugetul de stat, însă datele fiscale nu arată acest lucru. Economia nu este matematică pură, ci înseamnă şi încredere”, a afirmat Florin Jianu.
 
El a precizat că încasările au scăzut şi se observă o diminuare a consumului.
 
„Ar trebui să fie semnale puternice de alarmă. Patru din zece IMM-uri au crescut datoriile către terţi. Nici nu mai încasează, dar nici nu pot plăti mai departe, iar lucrul acesta este extrem de periculos”, a declarat preşedintele Confederaţiei Patronale IMM România, Florin Jianu.
 
El a mai afirmat că a primit semnale de la antreprenori din ţară care spun că ANAF şi-a schimbat atitudinea.
 
„Adică nu te mai lasă până la data de 10 a lunii următoare să îţi plăteşti datoriile, ci la sfârşit de lună deja pune popriri pe conturi. Asta va crea un blocaj enorm”, a explicat Florin Jianu.
 
La rândul său, Mirabela Miron, preşedintele Federaţiei pentru Inovare şi Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri, a declarat că întreprinderile mici şi mijlocii sunt lovite de deciziile administrative care se iau de azi pe mâine.
 
Ea a precizat că IMM-urile au nevoie de finanţare, dar uneori mediul bancar nu este partener. „Băncile sunt prudente în contextul economic actual”, a adăugat Mirabela Miron.
 
La conferinţa organizată, marţi, la Iaşi, de Federaţia pentru Inovare şi Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM), Organizaţia Femeilor Antreprenor (OFA) şi BCR au participat peste 300 de antreprenori din zona Moldovei.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...