Bosch va începe producția la Simeria din anul 2020

Data actualizării: Data publicării:
bosch

Bosch, investiție de 110 milioane de euro în județul Hunedoara. Producătorul german va deschide la Simeria o fabrică de mașini de spălat.  700 de persoane vor fi angajate, iar bugetul orașului va crește cu cel puțin 25%. Lucrările de construcție a fabricii vor demara în acest an, iar producția va începe în 2020. După doar 2 ani de activitate, Bosch estimează o producție anuală de 1 milion de mașini de spălat. Simeria devine astfel a 4-a localitate din Europa în care compania germană are unități de producție.

După aproape 1 an de negocieri, calcule și studii de fezabilitate, compania Bosch a decis: noua fabrică va funcționa la Simeria, în dauna Făgărașului, celălalt oraș din țară intrat în atenția producătorului german.

”Aici, pe o suprafață de 42 de hectare, vor începe chiar în acest an lucrările de construcție a halei de producție, a clădirilor administrative, dar și a centrului logistic. Iar producția propriu-zisă va începe în anul”, a relatat Andrada Velciov, jurnalist Digi24.

Terenul pe care va fi ridicata fabrica este situat la 2 pași de autostrada A1, de 2 drumuri naționale, DN7 și DN66, precum și de nodul feroviar de la Simeria Triaj. 50 de proprietari din zonă și-au vândut suprafețele producătorului german.

"Părțile contractante au convenit să păstreze confidențialitatea cu privire la prețul de cumpărare (...). Proprietatea din Simeria ne oferă condiții ideale pentru producerea mașinilor de spălat moderne, precum și logistica necesară" - Sursa: comunicat Grup Bosch.

700 de oameni vor fi angajați la fabrica din Simeria.

Simeria are în jur de 10 mii de locuitori, iar rata șomajului este mai mică de 3%. Bugetul anual al orașului e de 10 milioane de lei, iar investiția celor de la Bosch va aduce un excedent financiar.

”Estimările noastre, să spunem chiar pesimiste, sunt că va fi o creștere a bugetului local cu cel puțin 25% va aduce o îmbunătățire consistentă economic în următorii an”, a declarat Emil Râșteiu, primar Simeria.

După primii 2 ani de funcționare, Bosch estimează o producție de 1 milion de mașini de spălat pe an. După cele din Germania, Spania și Polonia, fabrica de la Simeria este a patra unitate de producție din Europa a grupului german.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri