Puncte slabe. Scenariile pesimiste în cazul Tesla ar putea deveni realitate

Data publicării:
Telsa CEO Elon Musk Unveils New Vehicle
Foto: Guliver/Getty Images

Producţia Modelului 3, vehiculul electric al celor de la Tesla, a fost pusă pentru a doua oară în 2 luni, pe pauză. E acel model care, încă de la început, a întâmpinat probleme. Ba cu ţinta de producţie săptămânală, ba cu bateriile. Acum, angajaţii companiei care lucrează la asamblare au fost anunţaţi că vor sta acasă cel puţin 4 sau 5 zile. O fi dormit Elon Musk prin fabrică vreo câteva zile, aşa cum susţinea. Dar nu l-a ajutat prea mult. Timpul înseamnă bani, iar şeful Tesla se încăpăţânează să creadă că le are pe amândouă. Analiştii cred contrariul.

Producătorul auto de maşini electrice Tesla susţine că în procesul de producţie au apărut din nou blocaje, care trebuie acum remediate. Pe perioada în care asamblarea e suspendată, urmează să fie îmbunătăţit procesul de automatizare. De altfel, şeful companiei Elon Musk admite că a greşit atunci când a gândit strategia noului model. A crezut că va lua faţa competitorilor prin folosirea de roboţi pe liniile de asamblare. Dar susţine acum că a exagerat cu automatizarea. Majoritatea constructorilor auto remediază din mers eventualele probleme apărute, nu opresc producţia.

Tesla a pornit de la început cu stângul, iar acum angajaţii fabricii din Nevada au fost anunţaţi că trebuie să-şi ia câteva zile de vacanţă sau să intre în concediu fără plată.

În următoarele zile, vor fi păstraţi doar câţiva care să se ocupe de problemele apărute. Cunoscut drept o persoană căreia îi place să facă un spectacol din orice, Elon Musk a organizat, săptămâna trecută, pentru jurnaliştii americani un tur prin fabrica unde susţinea că a dormit câteva zile pentru a supraveghea producţia modelul 3S. Spunea atunci că 2 mii de autoturisme vor fi gata săptămânal şi că, în al doilea trimestru, Tesla va produce, cel mai probabil, de 3 ori mai multe modele pe săptămână. Sunt oricum ţinte mai mici decât cele enunţate anul trecut şi care, din nou, sunt date peste cap de suspendarea producţiei.

În primele 3 luni ale anului, Tesla nu a produs nici măcar 10 mii de modele 3S. Dar în noiembrie anul trecut, angajaţii companiei declarau public faptul că 90% dintre modelele ieşite de pe linia de asamblare se întorc în fabrică pentru că au diverse defecte precum uşi care nu se închid, scaune prinse greşit sau scurgeri de apă. Prin comparaţie, un producător precum Toyota are o rată de defecte pe linia de asamblare de cel mult 10 procente.

Iar producţia sedanului pe care Musk se chinuie să-l scoată pe piaţă a început încă din 2012. Viitorul producătorului de maşini electrice depinde de acest model, dar clienţii şi-au pierdut răbdarea. Au fost 400 de mii de persoane care au plătit câte o mie de dolari pentru a-şi rezerva noul model. Unii dintre ei şi-au retras deja precomenzile.

În vreme ce Musk e convins că Tesla va redeveni profitabilă în a doua jumătate a anului şi nu va mai avea nevoie de o nouă creştere de capital, analiştii sunt sceptici. Au mai auzit astfel de declaraţii din partea sa. A greşit de fiecare dată. Iar scenariile pesimiste în cazul Tesla ar putea deveni realitate. Nu mai departe de anul trecut, jurnaliştii de la Forbes identificau câteva motive pentru care Tesla s-ar putea dovedi o companie mult supraevaluată.

La acea vreme, în aprilie mai exact, acţiunile companiei erau de 10 ori mai mari decât ale gigantului american General Motors. În condiţiile în care înregistrase în anul anterior doar 2 trimestre cu profit. În plus, e de aşteptat ca noul model 3S să aibă un preţ de pornire în jur de 35 de mii de dolari. Dar, între timp, sunt şi alţi producători auto care lansează modele electrice chiar mai ieftine. Cu cât vor fi disponibile pe piaţă mai multe multe vehicule cu baterii electrice, cu atât preţul lor va deveni din ce în ce mai mic.

Tesla prezenta încredere tocmai pentru că era văzută drept o companie care poate revoluţiona piaţa maşinilor electrice. O eventuală atragere de fonduri s-ar putea dovedi extrem de dificilă în următoarea perioadă - mai ales că agenţia de evaluare Moody's a retrogradat ratingul Tesla în categoria junk - nerecomandată investițiilor.

Tesla a înregistrat pierderi uriaşe de peste 675 de milioane de dolari în ultimele 3 luni ale anului trecut. Este cea mai mare pierdere trimestrială şi o creştere accelerată faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când pierderile au fost de doar 121 de milioane de dolari. Premisele nu sunt deloc bune. Cealaltă companie a lui Elon Musk - Space X - merge bine. Dar s-ar putea să fie singurul motiv de bucurie.

FOTO: Getty Images

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri