Ryanair lansează o nouă rută cu plecare din București, la prețuri sub 30 de euro

Data publicării:
ryanair
Foto: Shutterstock

Ryanair a lansat marți o nouă rută din București către Pescara, în Italia. Noua rută vor fi operată cu o frecvență de două zboruri săptămânale începând cu sfârșitul lunii octombrie, și este parte a programului de iarnă 2018 Ryanair din București.

ryanair
Foto: Shutterstock

„Suntem încântați să lansăm această rută nouă din București către Pescara, în Italia. Noul serviciu va fi operat cu o frecvență de două zboruri săptămânale începând cu sfârșitul lunii octombrie, ca parte a programului nostru Iarna 2018 București.

Pentru a sărbători scoatem la vânzare locuri promoționale de la doar 26.99€ pentru călătorii în noiembrie, acestea fiind disponibile pentru rezervări până la miezul nopții, joi, 9 august”, a declarat Olga Pawlonka, de la Ryanair.

La nivel european, compania Ryanair se confruntă cu o criză, după ce 27% dintre piloții irlandezi au intrat în grevă. Ryanair a anulat în iulie 30 dintre cele 290 de zboruri din Irlanda, după ce discuţiile cu sindicatele privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă s-au încheiat fără niciun acord.

Cele mai afectate vor fi zborurile între Irlanda şi Marea Britanie, în condiţiile în care Ryanair se confruntă cu prima grevă, după ce în decembrie a recunoscut pentru prima dată sindicatele. Operatorul aerian a dat vina pe sindicatul Forsa pentru eşecul negocierilor, care au durat şapte ore.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...