Scăderea consumului și costurile ridicate ar putea duce la concedieri și falimente. IMM-urile, cele mai afectate, spun comercianții

Data publicării:
oameni la raionul de carne din supermarket
Imagine cu caracter ilustrativ

Reducerea consumului și creșterea costurilor, în special la energie și combustibili, vor genera disponibilizări și ieșiri de pe piață, în special în rândul IMM-urilor, avertizează Feliciu Paraschiv, vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR).

Potrivit acestuia, semnele de încetinire economică sunt tot mai vizibile, inclusiv în sectorul alimentar, unde consumul a început să scadă, o situație rar întâlnită.

„La alimente, în 2025 față de 2024, consumul a scăzut cu 2,7%, în condițiile în care niciodată de la criza din 2008 consumul la alimente nu a mai scăzut. Prima dată clienții renunță la fashion, la concedii, la distracții, apoi la produsele non-alimentare, iar abia în ultima fază la produsele alimentare. Adică s-a ajuns destul de la fundul sacului”, a declarat Paraschiv, la o dezbatere organizată de CLCC, citat de Agerpres.

Citește și: Alimentele s-ar putea scumpi cu până la 10% până la finalul anului. Pâinea, lactatele și mezelurile, cele mai afectate

Efectele se văd deja pe piața muncii

Vicepreședintele ANCMMR a avertizat că aceste evoluții se vor reflecta rapid și în piața muncii, iar unele companii au început deja să facă disponibilizări.

„Economia începe să încetinească. Deja companii mari fac disponibilizări. O companie are două variante: ori concediază, ori ridică prețurile. Dacă ridică prețurile, nu mai este competitivă și riscă falimentul, așa că soluția rămâne disponibilizarea personalului”, a explicat acesta.

Potrivit lui Paraschiv, în cazul unor scăderi semnificative ale vânzărilor, ajustările pot fi drastice: „Dacă ai scăderi de vânzări de 20-30%, trebuie să renunți la 20-30% din personal”. 

În acest context, IMM-urile sunt cele mai vulnerabile, deoarece depind în mare măsură de fluxurile de numerar.

„Afacerile mici și mijlocii care depind de cash flow sunt afectate de orice schimbare. Probabil că în retail vom vedea consolidări pe piață și, din păcate, și ieșiri de pe piață”, a afirmat Paraschiv.

Citește și: VIDEO Preț record la carburanți în România, după scumpiri repetate. Sorin Grindeanu: „Guvernul să se ocupe de acest lucru”

Costurile cu energia și combustibilii cresc presiunea asupra prețurilor

Un rol important în evoluția prețurilor îl au costurile energetice și cele de transport.

„Creșterea prețurilor are două componente: inflația, care e previzibilă, și componenta energetică, carburantul și gazul. Dacă benzina și motorina trec de 10 lei, nu știm cum va influența prețul final”, a spus acesta.

Paraschiv a menționat că mediul de afaceri a cerut măsuri pentru reducerea presiunii asupra prețurilor, inclusiv ajustarea accizelor, însă până în prezent nu există decizii clare.

Schimbările din economie se reflectă și în comportamentul de consum.

„Crește marca proprie, apar vânătorii de oferte și de promoții. Persoanele cu venituri mai mici, în general pensionarii, aleargă din magazin în magazin pentru a găsi cele mai bune prețuri”, a explicat Paraschiv.

În opinia sa, o posibilă soluție pentru stabilizarea pieței este stimularea producției interne și încurajarea consumului de produse românești.

Critici la adresa birocrației

Vicepreședintele ANCMMR a atras atenția și asupra problemelor administrative care afectează competitivitatea companiilor.

„Birocrația excesivă ne frânează și nu ne face competitivi nici cu țările non-UE. Este aproape imposibil să obții autorizații pentru dezvoltarea unor capacități de producție fără costuri foarte mari”, a mai declarat Feliciu Paraschiv.

Acesta a concluzionat că, în lipsa unor măsuri rapide, economia ar putea intra într-o perioadă de ajustări dificile, cu impact atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra angajaților.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...