VIDEO Şoarece în raftul cu carne. Reacţia Kaufland

Data actualizării: Data publicării:
kaufland

Dialog halucinant într-un supermarket din Argeş între un client şi o vânzătoare, în timp ce omul filma un şoarece în vitrina cu carne.  

"Vă ia de mână, doamnă! Vă muşcă, nu puneţi mâna pe el!"

Vânzătoarea cheamă o colegă în ajutor, dar animalul se face repede nevăzut.

Compania a reacţionat şi a transmis că a retras imediat toate produsele din vitrină pentru distrugere, fiind restabilite condiţiile igienico-sanitare.

Ne cerem scuze clienților pentru incidentul regretabil din Curtea de Argeș. Am retras imediat toate produsele din vitrină pentru distrugere, am restabilit condițiile igienico-sanitare necesare desfășurării activității și, în același timp, am solicitat o intervenție urgentă a firmei cu care colaborăm pentru deratizare. Precizăm că lunar au loc proceduri pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție în toate magazinele noastre, derulate prin intermediul unor companii specializate. Ultima intervenție de acest tip a avut loc în urmă cu numai 5 zile în magazinul din Curtea de Argeș și nu au fost găsite deficiențe.
Vă asigurăm că tratăm cu maximă seriozitate incidentul și, suplimentar, pentru a ne asigura prin toate mijloacele că cele mai înalte standarde igienico-sanitare sunt respectate, vom relua școlarizarea angajaților din acel magazin”, a transmis Kaufland.


Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire puteţi lua legătura cu noi pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri