Un investitor imobiliar atrage 550 milioane euro prin Bursa de Valori

Data publicării:
bursa de valori bucuresti bvb - captura

Globalworth, companie deținută de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, activ in zona imobiliarelor, tranzacționează obligațiuni corporative de 550 milioane de euro pe Bursa de la București, începând de luni.

Compania de investiții imobiliare, Globalworth, a demarat, începând de luni, listarea de obligațiuni corporative în valoare de 550 de milioane de euro pe Bursa de Valori București (BVB), potrivit Agerpres.ro.

Admiterea la tranzacționare a obligațiunilor corporative emise de companie, cu simbolul GWI22, reprezintă cea mai mare emisiune de acest tip din istoria BVB.

"Este un moment extrem de important pentru Bursa de la București. Globalworth începe tranzacționarea de obligațiuni pe bursa locală, iar valoarea acestora se ridică la 550 de milioane de euro. Este un un investitor semnificativ pe piața de capital și noi facem tot posibilul să nu dezamăgim, ca Bursă” a spus, în conferința de lansare la tranzacționare a obligațiunilor Globalworth, Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori București (BVB).

Conform BVB, obligațiunile corporative GWI22 se tranzacționează pe Bursa de Valori București în euro, în valori nominale de 100.000 de euro, iar decontarea va fi efectuată în lei. Cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României (BNR) în ziua bancară anterioară unei sesiuni de tranzacționare este luat în considerare pentru efectuarea calculului valorii obligațiunilor corporative (exprimate în lei) a ordinelor executate în acea zi de tranzacționare. Acest curs de schimb este aplicat pe durata întregului program de tranzacționare a acestor obligațiuni corporative în acea zi de tranzacționare.

Obligațiunile corporative Globalworth au fost, de asemenea, admise la tranzacționare pe piața reglementata a Bursei de Valori din Irlanda.

Globalworth este o companie de investiții imobiliare care activează în Europa Centrală și de Sud-Est, axată cu precădere pe piața din România. Portofoliul acesteia cuprinde investiții imobiliare situate în România, cu o valoare estimata la 983,3 de milioane de euro la 31 martie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri