Vodafone își vinde jumătate din turnurile de comunicații. Peste 1.000 salariați, concediați

Data publicării:
vodafone_shutterstock_573417202
Foto: Shutterstock

Viitorul șef al Vodafone, Nick Read, intenționează să vândă active companiei de tipul turnurilor pentru comunicații mobile, pentru a reduce o datorie de 31 de miliarde de euro. 

vodafone_shutterstock_573417202
Foto: Shutterstock

Măsura este parte a planurilor sale și va fi pusă în aplicare după ce Read va prelua cârma companiei, luna viitoare, potrivit mobileworldlive.com.

În comentariile făcute la o conferință din New York, Nick Read a declarat că vânzarea activelor de tipul turn de comunicații ale companiei era dependentă de obținerea unui acord potrivit. Vodafone deține 110.000 de turnuri în întreaga Europă, dintre care 55.000 sunt controlate direct de operator și sunt evaluate la aproximativ 12 miliarde de euro, potrivit Financial Times, citând estimările Barclays Bank.

În afară de o grămadă mare de datorii, rezultatele companiei din primul trimestru din 2018 nu au reușit să impresioneze, veniturile fiind în scădere cu 4,9%, în mare parte datorită creșterii concurenței întâlnite în Spania și Italia.

Performanța sa slabă a avut un impact major asupra prețului acțiunilor, care a scăzut cu o cincime în ultimul an. Performanțele sporite la capitolul cheltuieli cu salariile și vânzările de active ar urma să contribuie la reducerea datoriilor, fiind vorba de un efort de reducere a costurilor de 8 miliarde de euro pentru centrele sale de servicii. Acest lucru va face ca compania să reducă 1.700 de locuri de muncă în centrele de servicii comune din Egipt, India și România în acest an, aproximativ 8% din întreaga forță de muncă pentru acea parte a afacerii.

Strategia va implica, de asemenea, revizuirea serviciilor pentru clienți, a tehnologiilor și a operațiunilor, deoarece funcțiile back office vor fi preluate de "roboți", a declarat Read.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri