Wizz Air, cu ochii pe falimentul Tarom

Data publicării:
wizzair avion wizzair com
Foto: wizzair.com

Low-costul maghiar Wizz Air spune că este pregătit să ia locul companiei naționale aeriene Tarom, dacă aceasta va da faliment. Tarom nu a mai avut profit de un deceniu.

Compania low-cost maghiară Wizz Air va prelua zborurile companie aeriene naționale Tarom, dacă aceasta va da faliment, după cum s-a întâmplat și în Ungaria, după falimentul operatorului național Malev.

Declarațiile au fost făcute de Owain Jones, chief corporate officer în cadrul Wizz Air. "Suntem întotdeauna pregătiți pentru acest scenariu. Tarom devine din ce în ce mai mică, iar Wizz Air din ce în ce mai mare. Și Blue Air crește, dar noi suntem cea mai mare companie din România. Avem o rețea extinsă de rute pe care le acoperim, iar dacă ar trebui, suntem pregătiți pentru o astfel de eventualitate", a declarat într-un interviu telefonic pentru Economica.net, Owain Jones, chief corporate officer în cadrul Wizz Air.

Deși cererea anuală crește cu mai mult de 10%, Tarom nu reușește să atingă linia de plutire. 2017 va fi al zecelea an de pierderi pentru companie. Iar 2017 este anul în care la conducerea companiei au fost patru directori. Liliana Dragne, cea care luna trecută a fost numită director general interimar, şi-a săptămâna trecută demisia, iar Consiliul de Administraţie va numi al cincilea director la Tarom din acest an.

Compania a zburat pe o pierdere de patru ori mai mare în prima jumătate din acest an, când a înregistrat un minus de peste 100 de milioane de lei. Această pierdere a fost pusă pe lipsa celor două aeronave A310, retrase spre sfârşitul anului trecut din flotă din cauză că generau pierderi uriaşe. La un an de la retragerea celor două avioane, compania nu a găsit modalitatea de valorificare a acestora.

Cele două aeronave înregistrau însă consumuri mari de combustibil, fiind modele vechi. Din acest motiv retragerea celor două aeronave vechi pare a fi o măsură inspirată, cum acestea zburau pe pierdere.

Situația proastă a companiei pare a fi cauzată de o flotă veche, mixtă, formată atât din aeronave Airbus cât și din aeronave Boeing, de lipsa unui management coerent al companiei, de absența voinței necesare pentru restructurare, de existența unui sindicat puternic, prea puțin dispus să accepte reorganizări, de contracte păguboase care parazitează rezultatele economice. Gradul de ocupare al aeronavelor Tarom este printre cele mai mici din Europa ceea ce poate semnifica o politică și o strategie comercială nepotrivită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri