În 1990, din economia dominată de proprietatea de stat, bugetul aduna aproape 39% din Produsul Intern Brut, faţă de 32% cât este cota în acest moment, cu tot cu fondurile europene.
„Nu era vorba de o mai bună colectare. Aș putea să spun că era o mai slabă colectare, dar erau alte cifre de impozit”, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
Impozitul pe profit, beneficiile companiilor de stat, cum se mai numeau, asigura 18% din veniturile bugetului, față de 5,5% în prezent. Impozitul pe salarii, la circa 8 milioane de angajați în acele vremuri, aducea 17,5% din venituri, față de 11,4% acum, când sunt mai puțin de 4,45 milioane de salariați.
Taxa pe valoarea adaugată nu exista atunci, în schimb era în vigoare un impozit pe circulația mărfurilor, cu o funcție similară. Echivalentele de atunci pentru TVA și accize generau 30% din venituri, pe când în bugetul actual ponderea acestor taxe a urcat peste 36%, ceea ce arată creșterea importanței impozitelor indirecte în buget.
Contribuțiile sociale, deși mult mai mici, aduceau la buget 30,5%. Însă colectarea se făcea de la un număr mai mare de angajați.
„Statul câştiga mult din impozitarea salariilor, pe timpul comunismului, dar să ne amintim că aveau o bază fiscală foarte mare, erau 8 milioane de salariaţi. Astăzi, când ne-au rămas aproape jumătate, este evident că nu mai ai cum să colectezi la fel de mult ca atunci. Și totuşi, dacă ne uităm pe cifre, vedem că statul colectează foarte mult”, spune analistul economic Bogdan Glăvan.
Cheltuielile în acel an au fost mai mici decât încasările, ceea ce înseamnă că bugetul a fost pe excedent. Acest plus a venit în condițiile în care în acel an au crescut salariile și a scăzut săptămâna de lucru la cinci zile, decizii care aveau sa afecteze economia în anii următori.
Cele mai mari cheltuieli erau cele cu bunurile ș serviciile, o treime din total, aproape duble față de cele din prezent. Însă în acele vremuri, când statul era în toate, banii din economie se mișcau doar prin aparatul central.
Salariile bugetarilor ca pondere în total buget nu erau prea departe de ce se întâmpla acum. Atunci ponderea era de 19%, în zilele noastre este de 22-23%. Însă atunci existau cu totul 800.000 de bugetari, din care 300.000 erau militari. Astăzi armata are de patru ori mai puțini oameni, în schimb numărul angajaților statului este de 1.150.000 de persoane.
În perioada comunista și o mare parte din perioada post-decembristă au existat scheme de subvenționare. Existau subvenții pentru agricultură, pentru extracția de cărbune sau pentru transportul feroviar. În total consumau 26% din cheltuielile bugetare. În prezent, ponderea subvențiilor s-a redus de peste opt ori. Există reguli europene pentru acordarea de subven?ii pe care românia trebuie sa le respecte. Sunt permise ajutoarele pentru domenii ca agircultura sau transportul feroviar de călători.
Investițiile în 1990 au reprezentat 18% din buget. Anul trecut au ajuns la 14,4% din total, cu tot cu cele din fonduri europene. Dacă ar fi luate în calcul doar cele din fonduri proprii, investițiile ar fi la jumătate față de 1990.
Însă 1990 a fost un an bun din acest punct de vedere. Dupa acest moment, investițiile au scăzut puternic, în ton cu o economie care se năruia.
„Anumite elemente ale acelei epoci se mențin încă. Bugetul României a continuat să se facă pe baza unui calcul contabil fără să aibă la bază o strategie a dezvoltării”, spune profesorul de economie Mircea Coșea.
Marea deosebire, dincolo de schimbările naturale care s-au produs, cu modificări de taxe și schimbări de strategii, este reducerea încasărilor bugetare ca pondere în Produsul Intern Brut. Evaziunea nu era atât de mare, exista o economie informală, bișnița, dar marile tunuri urmau să fie date.
