Complexul Energetic Oltenia ameninţă că dă în judecată Fiscul

Data publicării:
complexul energetic oltenia facebook ceo oltenia 18 07 2015-1


Laurenţiu Ciurel spune că nu există datorii către stat şi dacă vor exista prejudicii după anunţul făcut de cei de la Finanţe, va cere despăgubiri în instanţă. Ciurel spune că a primit o somaţie de la ANAF pentru o sumă pe care ar fi plătit-o deja, cu trei săptămâni înainte.

Este vorba de suma de 25 de milioane de lei, pentru asigurările sociale şi taxe pe clădiri. În replică, ANAF susţine ca şi în prezent există o somaţie de plată de peste 10 milioane de lei, bani despre care Laurenţiu Ciurel spune că reprezintă taxa pe stâlp şi că îi poate plăti până la sfârşitul anului. În urma discuţiilor dintre cele două părţi, reprezentanţii ANAF au precizat că somaţiile de plată se trimit automat şi că vor încerca modificarea acestor proceduri pentru a evita pe viitor prejudiciile de imagine.

Laurenţiu Ciurel, manager CEO: „Ne vom îndrepta împotriva instituţiei nu a unei persoane, nu pot să zic că vreau demisia lui cutare sau a lui cutare. Orice fel de prejudicii s-au creat aici ne vom îndrepta împotriva ANAF-ului, chiar am fost sfătuit să fac acest lucru. (De cine?) De cei de la minister”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri