Confederația Concordia: PIB-ul pe cap de locuitor ar fi fost astăzi cu 60-70% mai mic dacă România nu ar fi fost parte a UE

Data publicării:
European,Union,,Rising,Bar,Chart,With,Eu,Flag.,Emerging,Economy,
Foto: Shutterstock

Democraţia, libertatea economică şi identitatea europeană a României nu sunt negociabile iar orice tentativă de deturnare a ţării de la parcursul european şi atlantic va avea consecinţe economice directe şi va duce la un declin sigur al nivelului de trai şi al veniturilor tuturor, consideră Confederaţia Patronală Concordia, citată de Agerpres. Aceasta a subliniat că PIB-ul pe cap de locuitor ar fi fost astăzi cu 60-70% mai mic dacă România nu ar fi fost parte a Uniunii Europene. „România trebuie să urmeze un model de dezvoltare bazat pe o economie liberă, într-o democraţie funcţională. Istoria ne arată că, deşi acesta nu este lipsit de probleme, celelalte opţiuni nu sunt deloc viabile”, mai arată sursa citată.

„România face parte din lumea occidentală şi europeană, o lume a libertăţii, a democraţiei şi a iniţiativei individuale private. Indiferent de schimbările manifestate în spectrul politic, opţiunea aceasta nu trebuie să fie pusă sub semnul îndoielii”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

În context, Concordia aminteşte că, în ultimii 17 ani, de când a aderat la Uniunea Europeană, România a primit fonduri în valoare de 90 de miliarde de euro iar prin politica de coeziune, UE a sprijinit dezvoltarea comunităţilor locale şi a finanţat servicii de sănătate şi educaţie mai bune.

„PIB-ul pe cap de locuitor ar fi fost astăzi cu 60-70% mai mic dacă România nu ar fi fost parte a Uniunii. Datele arată că am avut cea mai rapidă creştere a clasei de mijloc din Europa, în aceşti ani de după aderare.

Parcursul european al României a adus beneficii enorme: de la libertatea de a circula (şi în curând vom fi aderat pe deplin şi la Schengen), de a lucra în spaţiul UE, la fonduri europene care au contribuit semnificativ la creşterea şi dezvoltarea economiei.

Finanţarea şi impulsionarea antreprenorilor români, a întreprinderilor mari şi mici, proiectele mari de infrastructură, dezvoltarea şi modernizarea industriei, dezvoltarea societăţii civile, sunt tot atâtea exemple ale domeniilor care au beneficiat de expertiză şi finanţare europeană”, se arată în comunicat.

Pe de altă parte, potrivit sursei citate, România se află într-o situaţie complicată din punct de vedere economic, sunt necesare reforme urgente însă oportunităţi există doar dacă sunt puse în centru valorile democratice şi statul de drept, care nu sunt negociabile.

„Dacă alegem un model economic izolaţionist şi autarhic, când omenirea se pregăteşte de următoarele mari salturi tehnologice şi industriale, atunci ne întoarcem în trecut. România trebuie să urmeze un model de dezvoltare bazat pe o economie liberă, într-o democraţie funcţională. Istoria ne arată că, deşi acesta nu este lipsit de probleme, celelalte opţiuni nu sunt deloc viabile”, susţine Confederaţia Concordia.

Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România, este un susținător al dialogului cu Rusia și un critic al UE și NATO.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații