Consiliul Fiscal avizează rectificarea bugetară, dar are rezerve la anumite creşteri de venituri

Data publicării:
ionut dumitru presedinte consiliul fiscal digi24 22-1.07.2015

 

Consiliul Fiscal apreciază că încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs în contextul menţinerii parametrilor actuali ai politicii fiscal - bugetare se va realiza cu uşurinţă, iar balanţa riscurilor apare drept înclinată în direcţia înregistrării unui deficit bugetar mai redus decât cel ţintit, în condiţiile în care sub-execuţia cheltuielilor de investiţii apare drept foarte probabilă, date fiind atât experienţa execuţiei din 2014, cât şi realizarea programului semestrial”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Fiscal cu privire la proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2015.

Consiliul apreciază că revizuirile ascendente de proporţii operate la nivelul veniturilor bugetare apar drept fundamentate din perspectiva performanţei efective la zi, rezultatul unei combinaţii între o creştere economică semnificativ superioară celei prognozate iniţial, şi o îmbunătăţire a eficienţei colectării, ca urmare a eforturilor ANAF şi a unei evoluţii prociclice a conformării la plata taxelor din partea contribuabililor.

Pe de altă parte, organizaţia are rezerve serioase faţă de nivelul rectificării ascendente a programului aferent veniturilor din contribuţii sociale, însă apreciază că riscul ridicat de materializare a unor venituri mai mici decât cele programate la nivelul acestei categorii de venituri este compensat de probabilitatea ridicată a unor venituri fiscale superioare celor estimate, dată fiind prudenţa extrapolărilor performanţei obţinute în primul semestru al anului.

Consiliul este sceptic şi în ceea ce priveşte probabilitatea de materializare a estimărilor privind sumele din fonduri europene post-aderare revizuite ascendent cu circa 2 miliarde de lei, date fiind performanţa raportată la programul pe primul trimestru şi ipoteza implicită a triplării intrărilor în a doua jumătate a anului.

Cu toate acestea, nematerializarea acestor estimări nu ar trebui să determine o creştere a deficitului bugetar, dată fiind ajustarea automată a componentei de cheltuieli bugetare asociate”, se mai arată în document.

La nivelul cheltuielilor bugetare, dincolo de consideraţiile cu privire la lipsa de relevanţă a regulilor fiscale conexe celei de deficit bugetar, realizarea acestora la nivelul programat apare drept extrem de puţin probabilă având în vedere subexecuţia masivă a cheltuielilor de investiţii din primul semestru al anului curent şi accelerările implicite ale fluxurilor de investiţii publice necesare din perspectiva convergenţei către alocarea anuală. Acestea ar trebui să fie de patru ori mai mari în a doua parte a anului comparativ cu primul semestru.

În acest context, operarea unei revizuiri ascendente de amploare a acestora din urmă faţă de programarea iniţială (+2,9 mld. lei) cu prilejul primei rectificări bugetare apare drept surprinzătoare. Execuţia din anii precedenţi relevă o tendinţă sistematică de nematerializare a alocărilor programate, în pofida unor proiecţii ambiţioase.

Citiți și: Guvernul a aprobat rectificarea bugetară

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri