Asigurările obligatorii, inutile în caz de furtună

Data publicării:
distrugeri furtuna BM
foto: Facebook Cosmina Maguta

Stați la casă, acoperișul acesteia este luat pe sus de furtună,  este distrus și dețineți o poliță de asigurare obligatorie a locuinței de tip PAD? Ei bine, nu veți fi despăgubit. Stați în schimb la etajul opt al unui bloc de locuințe? În acest caz trebuie să știți că sunteți protejat în caz de inundație cauzată de ploi torențiale. Premierul Mihai Tudose este conștient de aceste situații aberante și dorește schimbarea legislației.

distrugeri furtuna BM
foto: Facebook Cosmina Maguta

Zecile de români ale căror case au fost distruse de furtună zilele trecute vor trebui să și le repare din propriul buzunar deoarece asigurările deținute de ei, respectiv PAD – Polul de Asigurare împotriva Dezastrelor, nu prevăd despăgubiri în astfel de cazuri.

Cu prețuri de 10 euro pe an (sumă asigurată de 10.000 de euro) sau 20 de euro pe an (sumă asigurată 20.000 de euro) asigurările obligatorii PAD acoperă doar trei riscuri: cutremurele, inundațiile și alunecările de teren, nu și daunele provocate de furntună.

Sistemul pare prea puțin adaptat realității. Proprietarii unui apartament aflat la etajele superioare ale unui bloc de locuințe sunt însă protejați în caz de inundații deși riscul de a se produce evenimentul asigurat este zero.

Premierul Mihai Tudose propune schimbări: Cel la etajul patru al unui bloc nu o să sufere de inundaţii, mai ales în localităţile pe unde nu trece nicio apă şi e la munte. Este o treabă de solidaritate, un concept de solidaritate generală. Cred că în Parlament e cel mai simplu de modificat această lege, dar trebuie vorbit şi cu ASF că practic se vor modifica tarifele”, a declarat Tudose, citat de un post de televiziune.

Nici proprietarii de autorusime nu sunt protejați împotriva daunelor provocate de furtuni. Asigurările RCA despăgubesc terții pentru daunele ce le sunt provocate de titularii asigurării și doar asigurările facultative oferă despăgubiri proprietarilor de mașini lovite de pomii dărmați sau obiecte în timpul fenomenelor meteo externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri