Benzinăriile nu mai vând carburanți sub 6 lei litrul. Unele sortimente ar putea trece de 7 lei în octombrie

Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat alimentează mașina cu carburant.
Mai mulți angajați din benzinăriile din Alba ar fi vândut bonuri fiscale de carburanți unor societăți comerciale.

Benzinăriile din România nu mai vând carburanți sub 6 lei litrul. Sortimentele premium de benzină și motorină e posibil să sară luna aceasta de 7 lei litrul. În doar 3 săptămâni, carburanții s-au scumpit cu până la 19 bani pe litru. De vină ar fi marii producători care au scumpit barilul de petrol, cu scopul de a-și recupera pierderile de anul trecut. Analiștii economici spun că scumpirile vor continua și vor fi resimțite în tot ce vom cumpăra pentru viața de zi cu zi.

În ultimele 3 luni, carburanții din România s-au scumpit într-un ritm accelerat. În medie, un litru de benzină sau de motorină a fost cu peste 20 de bani mai scump de la o lună la alta. Șoferii care au făcut azi plinul au avut un nou șoc, când au văzut cât au de plătit.

Șofer: Numai în România se pot scumpi în halul ăsta. Noi, populația, suportăm tot. Muncim doar ca să plătim taxe, impozite și prețuri mărite la tot. Absolut tot!
Șofer: Era la 6 lei și 11 bani, azi e 6,18. Probabil, o să ajungem să mergem cu bicicleta curând.
Șoferiță: Se simte, pentru că noi muncim, fiind și studente, cheltuielile sunt mai mari.

Față de aceeași perioadă a anului trecut, un plin de benzină costă acum cu 40 de lei mai mult.

George Lăcătuș, jurnalist Digi24: În doar 3 săptămâni, prețurile celor 4 tipuri de carburant au crescut cu 8, până la 19 bani pe litru. În momentul de față, nu mai există carburanți sub 6 lei litrul la nicio pompă. Carburanții de tip premium se află la doar 3 bani de pragul psihologic de 7 lei litrul.

Specialiștii în economie spun că scumpirile la combustibil sunt urmare a creșterii rapide a prețului barilului de petrol.

Adrian Negrescu, analist economic: Prețul mediu al unui litru de benzină a crescut cu 2,7%, iar motorina s-a scumpit cu 3,8 la sută. Ceea ce înseamnă că un plin costă în acest moment cu 8, respectiv 11 lei, mai mult decât luna trecută. Efectele scumpirii carburanților le vom resimți în tot ceea ce cumpărăm și folosim în viața de zi cu zi.

Analiștii economici susțin că scumpirile vor continua, iar în curând prețul benzinei va sări de 7 lei litrul.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri