Sari la conținut
News Alert

BNR: Riscul de nerambursare a creditelor, în creștere

Riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental este în creştere, în actualul Raport asupra stabilităţii financiare, faţă de precedentul, unde era prezentat ca fiind un risc moderat, a afirmat, joi, viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare.

"Principalul risc îl reprezintă deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente. Acesta apărea şi în raportul precedent ca fiind un risc ridicat, dar de data aceasta perspectiva este în creştere. De asemenea, un risc ridicat este riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental. Este un risc în creştere faţă de raportul precedent, unde apărea ca un risc sistemic moderat. Alte două riscuri sistemice moderate, de data aceasta, similar cu raportul precedent: tensionarea echilibrelor macroeconomice şi disciplina scăzută la plată în economie, în sensul existenţei unor vulnerabilităţi în bilanţul firmelor. În sfârşit, un risc sistemic redus, dar care merită menţionat, se referă la creşterea preţurilor imobiliare, el fiind de altfel în legătură sau legat şi de riscul de nerambursare a creditelor contracte de către sectorul neguvernamental. De altfel, toate aceste riscuri nu sunt în izolare ele se şi determină şi potenţează reciproc", a spus Liviu Voinea, potrivit Agerpres.ro.

Conform Raportului, riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental este evaluat la un
nivel ridicat, în special pe segmentul populaţiei.

"Deşi riscul de neplată nu s-a materializat în prezent, acesta reprezintă o vulnerabilitate ce se poate manifesta în contextul tendinţei mondiale de revenire a nivelurile ratelor de dobândă către tendinţele înregistrate istoric. Riscul de nerambursare a creditelor are mai multe faţete, fiind rezultanta unor factori legaţi de disciplina la plată în economie, adecvarea standardelor de creditare ale băncilor la momentul acordării împrumuturilor, proiectele legislative care au încurajat hazardul moral etc", se spune în raport.

Conform documentului, deşi rata creditelor neperformante a continuat evoluţia descendentă la nivelul sectorului populaţiei, această dinamică a fost determinată de un efect de bază important, generat de creşterea mai pronunţată a împrumuturilor, în timp ce volumul creditelor neperformante acordate acestui segment în monedă naţională a reintrat pe o pantă ascendentă, crescând cu 13% (martie 2018 faţă de martie 2017). Măsurile fiscale de limitare a deductibilităţii fiscale pentru bănci, ce influenţează continuarea procesului de rezoluţie a creditelor neperformante, coroborate cu modificarea tendinţei ratei de dobândă aferentă monedei naţionale, în contextul unui ciclu internaţional de creştere a dobânzilor şi de reducere a programelor de relaxare cantitativă, reprezintă principalii factori de influenţă.

Estimările BNR arată că probabilitatea de nerambursare pe un orizont de un an (martie 2018 - martie 2019) s-a reînscris pe un trend ascendent, majorându-se în medie cu valori între 0,25 puncte procentuale şi 0,8 puncte procentuale, în funcţie de tipul creditului sau al debitorului.

De asemenea, în document se menţionează că datoria totală a populaţiei a continuat să se majoreze pe parcursul anului 2017 în valori nominale, evoluţia acesteia fiind determinată, în principal, de creşterea importantă a creditului bancar ipotecar şi a celui de la IFN. Totodată, s-a remarcat şi dinamica ascendentă la nivelul creditului de consum acordat de bănci şi de instituţiile financiare nebancare. Majorarea creditului a fost în principal determinată de creşterea valorii mediane a unui împrumut, indiferent de destinaţia acestuia, numărul de credite contractate fiind chiar mai redus.

"Valoarea mediană a unui credit ipotecar s-a majorat cu 13%, iar valoarea mediană a unui credit de consum a crescut cu 17% în perioada aprilie 2017 - martie 2018 faţă de perioada aprilie 2016 - martie 2017. Modificarea tendinţei ratei de dobândă aferentă monedei naţionale poate genera presiuni asupra capacităţii de onorare a datoriei de către debitorii vulnerabili, în sensul creşterii gradului de îndatorare la un nivel nesustenabil. În situaţia majorării ratei dobânzii cu 2 puncte procentuale, DSTI ( Nivelul median al raportului serviciului datoriei în venit (debt service to income, DSTI n.r.) ar creşte cu circa 6 puncte procentuale în cazul debitorilor cu credite ipotecare şi cu circa 1 punct procentual în cazul debitorilor cu credite de consum", se afirmă în raport.

Conform BNR, în primele trei luni ale anului 2018 volumul creditelor neperformante s-a majorat (+0,8 la sută), iar până la finalul acestui an probabilitatea medie de nerambursare este prognozată să crească atât pe segmentul creditelor ipotecare, cât şi al celor de consum. Unul din principalii factori explicativi ai modelelor de estimare a probabilităţii de nerambursare este gradul de îndatorare a debitorilor. O eventuală creştere cu 10 puncte procentuale al DSTI ar conduce la o majorare a probabilităţii de nerambursare cu 6% în cazul creditului ipotecar şi cu 3% în cazul creditului de consum.

"Mai mult, pe baza evoluţiilor istorice, un nivel ridicat al DSTI tinde să fie asociat cu volume mai mari de neperformanţă. Rata creditelor neperformante aferentă portofoliului de împrumuturi cu DSTI peste 60% este de 10%, de două ori mai mare faţă de valoarea aferentă întregului portofoliu de expuneri acordate populaţiei. În acest context, o preocupare importantă rămâne asimetria gradului de îndatorare după venit, întrucât DSTI pentru debitorii care câştigă între salariul minim reglementat şi salariul mediu pe economie este semnificativ mai mare decât cel aferent persoanelor cu venituri mai mari. Decalajul este mai pronunţat în cazul debitorilor cu credite ipotecare, persoanele din grupa de venit cea mai joasă având un DSTI de 53%, faţă de 20% în cazul debitorilor care câştigă peste dublul salariului mediu pe economie", se spune în Raport.

Potrivit BNR, o eventuală evoluţie nefavorabilă a veniturilor ar putea conduce la o creştere a îndatorării peste un nivel sustenabil în cazul debitorilor mai vulnerabili. În ceea ce priveşte costurile, în perioada martie 2017 - martie 2018, costul lunar pentru un credit ipotecar standard a înregistrat o majorare de aproximativ 108 lei, în timp ce în cazul unui împrumut standard de tip Prima Casă costul lunar a crescut cu 129 lei (în ambele cazuri creşterea în termeni relativi a fost de 15%). La nivelul creditului de consum, majorarea costului lunar a fost de 2%. În acelaşi interval, ponderea creditelor ipotecare în lei pentru care s-a consemnat o creştere a ratei de dobândă a fost de 84%. Cu toate acestea, evoluţia a fost contrabalansată de majorarea câştigului salarial mediu net lunar (cu 362 lei în termeni absoluţi, reprezentând un avans de 15% în perioada martie 2017 - martie 2018). La nivelul portofoliului curent de împrumuturi, circa 79% din debitori au un nivel al gradului de îndatorare sub 50%, în timp ce 21% se situează peste această valoare.

Etichete: banca nationala , Liviu Voinea , risc nerambursare credite

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale