CCR va discuta pe 23 noiembrie legea conversiei creditelor

Data publicării:
ciocanel ccr-1

Curtea Constituțională va discuta pe 23 noiembrie sesizarea Guvernului pe legea privind conversia creditelor în franci elvețieni.

Curtea Constitutionala_ccr (5)

Guvernul a atacat ieri la Curtea Constituţională acest proiect de lege, adoptat săptămâna trecută în Parlament.

Executivul a dat iniţial aviz favorabil legii, dar a pus condiţii. Legea ar fi trebuit să prevadă un plafon de 250.000 de franci, iar gradul de îndatorare al solicitantului să fie mai mare de 50% din venit. Ambele prevederi au fost eliminate din lege, în Parlament.

Legea a fost trimisă preşedintelui pentru promulgare. De prevederile ei ar urma să beneficieze toţi cei care au credite în franci elveţieni, fie că vorbim de cei cu conversie făcută, fie că vorbim de cei cu credite în desfăşurare - inclusiv cei care se află în executare silită.

Premierul Dacian Cioloș a declarat, marți, că a Guvernul a atacat la Curtea Constituțională Legea reconversiei creditelor acordate în franci elveţieni pentru a evita blocarea aplicării legii, astfel că oamenii obișnuiți care s-au împrumutat pentru o locuință să fie beneficiarii legii, și nu speculatorii imobiliari. El a precizat că Guvernul susține legea de care ar trebui să beneficieze aceia cărora „le este pus în pericol venitul lunar”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri