Ce fac românii când rămân fără bani?

Data publicării:
shutterstock_516588280

Un studiu realizat în octombrie 2016 de firma KRUK în Polonia, România, Cehia, Slovacia, Germania, Italia și Spania a reliefat asemănări, dar și diferențe între populațiile țărilor menționate privind problema datoriilor personale.

Întrebați ce ar face dacă s-ar afla în situația de a rămâne fără bani, românii, în proporție de 16%, au răspuns că și-ar folosi economiile pentru a face față situației, conform cercetării sociologice comparative desfășurată de KRUK. 

În același timp, ajutorul familiei și deschiderea în a solicita sprijinul acesteia pentru a trece peste greutățile financiare, este soluția la care ar apela 12% dintre români. Aproximativ 11% dintre germani ar proceda la fel, în timp ce majoritatea, 29%, și-ar folosi economiile pentru a ieși din impas.

De asemenea, tot de economii s-ar folosi și 27% dintre italieni în situația în care ar avea datorii de achitat. Aproximativ 20% dintre români și-ar informa creditorul despre schimbarea situației financiare și ar încerca să negocieze valoarea ratelor lunare, comparativ cu un procent de numai 13% dintre germani sau 9% dintre italieni, care ar face acest lucru.

Cea mai des folosită metodă de a face față pierderii lichidităților financiare este aceea de a recurge la economiile proprii. Aceasta se aplică mai ales în țările mai bogate, precum Italia și Germania. Polonezi au menționat această soluție mai puțin frecvent, cel mai probabil datorită faptului că economiile lor sunt mai degrabă mici. Pe de altă parte, ei și-au declarat intenția de a folosi avantajele unui instrument financiar, precum eșalonarea actualei datorii în rate,  alternativă mai frecvent menționată, peste media europeană. De asemenea, au fost mai dispuși să ceară ajutor prietenilor și familiei.

Soluția amiabilă  de rezolvare a problemelor financiare, prin contactarea creditorului și eșalonarea datoriei în rate, este cea mai frecvent menționată acțiune la care ar recurge persoanele cu datorii din țările incluse în studiu. Pe de altă parte, italieni (25%) și cehii (19%), într-un procentaj peste media europeană, au menționat însă că ar prefera să evite contactul cu creditorii.

Grupul KRUK desfășoară cercetări sociologice comparative anuale pe toate piețele unde are operațiuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri