Clienți păcăliți la pizzerii și patiserii cu brânză falsă

Data publicării:
ceva

Telemea de bivoliţă fără pic de lapte, pizza cu brânză din ulei de palmier şi merdenele cu amestec de uleiuri vegetale. Asta au mâncat mii de oameni de la restaurante, pizzerii şi patiserii ale căror patroni modificau reţeta ca să câştige mai mult. O parte din profit s-a dusă însă pe amenzi: autorităţile au dat sancţiuni de peste o jumătate de milion de lei şi un ultimatum: următoarea abatere le-ar putea închide afacerea.

Patronii au păcălit clienţii că le vând mâncare preparată cu brânză, dar de fapt foloseau ingrediente cu grăsimi vegetale. Costul lor era mai mic, iar profitul, mai mare.

Dorin Cojocaru, Asociația Patronală a Laptelui: „Numai că cei care ți le servesc la masă, şi restaurant, le schimbă denumirea, dându-i o denumire de produs original, care e mult mai scump.”

Pizzeriile, cofetăriile şi patiseriile care au înşelat clienţii au fost amendate cu peste 660.000 de lei anul trecut.

Ionel Bunea, reprezentant Ministerul Agriculturii: „În 2018 au fost verificate 240 de unităţi, iar procentul de nereguli a fost de 74%, iar în anul 2019, până la această dată au fost verificate 180 de unităţi. Din acestea un număr de 73 am constatat că utilizau grăsimi hidrogenate şi induceau în eroare consumatorul, reprezentând 40,5%.”

Pentru a falsifica brânza este nevoie de găsimi vegetale ca lapte praf, ulei de palmier, amidon şi cocos. Aşa se obţine o telemea de vacă fără strop de lapte adevărat, spun specialiştii.

Nastasia Belc, director Institutul de Bioresurse alimentare: „Grăsimile din lapte au şi nişte proprietăţi nutritive. Altele mai bune faţă de gresimile vegetale care ar fi transformate, solidificare şi utilizate în brănză. Vin cu un aport energetic mare, îngraşă.”

Tocmai pentru a evita astfel de nereguli, Ministerul Agriculturii vrea sa infiinteze registrul laptelui.

Ionel Bunea, reprezentat Ministerul Agriculturii: „Cele 100% derivate din lapte să fie expuse în spaţii separate faţă de alte produse care au şi lapte în compoziţie, dar pe lângă lapte şi alte specialităţi cum ar fi cele din ulei de palmier sau ulei de cocos.”

Grăsimile vegetale sunt folosite şi pentru că prelungesc termenul de valabilitate al produselor, spun experţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri