Comisia Europeană impune noi reguli pentru produsele afumate. Producătorii vor fi obligați să schimbe rețeta

Data publicării:
cas pus la afumat
Caș pus la afumat. Foto: Captură Digi24

Noi reguli în producția alimentară. Comisia Europeană interzice toate aromele artificiale de fum folosite pentru afumarea brânzeturilor, a cărnii, dar și a peștelui. Experții au ajuns la concluzia că aceste produse conțin substanțe chimice cu efect toxic asupra organismului și pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.

Maria Colciar, jurnalist Digi24: Noile norme vor intra în vigoare la data de 20 august, iar producătorii trebuie să își reînnoiască rețetele, este vorba despre acei producători care foloseau arome artificiale cu gust de afumat, pentru a le putea introduce pe piață până la data de 1 iulie 2029.

Experții au ajuns la concluzia că aceste substanțe pot fi nocive pentru sănătatea consumatorilor.

De exemplu, în România, în Fundata, județul Brașov, încă mai sunt gospodari care utilizează metodele tradiționale de afumat.

Aceasta este o afumătoare, o construcție din lemn și tablă, iar înăuntru se găsesc produse tradiționale. De obicei se afumă carnea, slănina, cârnații, însă în acest moment gospodarii au în afumătoare caș, pe care îl lasă timp de două zile la afumat.

În această afumătoare se aprinde focul cu diferite tipuri de lemn, printre care lemnul de fag, dar și rumeguș. Lasă focul timp de două zile pentru ca aceste brânzeturi să se afume și să fie gustoase.

Afumarea tradițională este o metodă de conservare și protejează suprafața produselor, atât a brânzeturilor cât și a cărnii de efectele dăunătoare ale microorganismelor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...