Sari la conținut

Decizie: Prețul gazelor investigat de ANRE și Consiliul Concurenței

După ce a asistat impasibilă la creșterea prețului la gaze, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie va investiga creșterea

Comisia parlamentară privind activitatea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) va solicita Consiliului Concurenței și reglementatorului realizarea unei investigații pe piața gazelor, din care să reiasă dacă producătorii au avut prețuri corecte în acest an, după liberalizarea de la 1 aprilie, a declarat, joi, deputatul Iulian Iancu, președintele Comisiei, în cadrul audierilor. informează Agerpres.ro.

Deputatul a făcut propunerea de a se trimite o scrisoare în acest sens celor două instituții.

"Vrem să vedem care a fost modul în care producătorii au stabilit prețul în anul 2017, ce argumente au avut, ce instrumente de piață au fost folosite pentru tranzacțiile de gaze, precum și dacă prețul este corect, competitiv și bazat pe regulile stabilite de ANRE'', a spus Iancu.

Anterior, în cadrul acelorași audieri, directorul general al Engie România, Eric Stab, declarase că prețul gazelor vândute de producători a crescut de la 60 de lei pe MWh, cât era la 1 aprilie, până la 105 lei în prezent.

"La 1 aprilie 2017, când s-a liberalizat piața, prețul era reglementat la 60 de lei pe MWh. În vară, prețul a crescut la 72-75 de lei, iar acum, dacă ne uităm la cele mai recente tranzacții, prețurile sunt de 105 lei. În această iarnă, prețurile vor fi mult, mult mai mari decât iarna trecută, având în vedere evoluția prețurilor de acum", a subliniat reprezentantul Engie.

Stab a mai spus că, la iarnă, gazele ar putea deveni insuficiente în cazul unei ierni grele, iar unii consumatori industriali vor trebui deconectați pentru a se asigura alimentarea cu prioritate a populației, însă Guvernul nu are un plan de urgență pentru această iarnă.

"Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanție", a spus Stab.

Anii trecuți, Guvernul aproba în toamnă un plan de măsuri pentru situația de urgență în alimentarea cu gaze pe timpul iernii, în care erau prevăzuți pașii care trebuie urmați în caz de deficit, prioritară fiind alimentarea cu gaze a populației.

"Singura soluție, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiți consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgență întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgență. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupți și în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse", a precizat Stab.

În planurile de urgență de anii trecuți, primele măsuri luate erau trecerea unor producători de energie care utilizează gaze pe consumul de păcură și închiderea combinatelor chimice, cei mai mari consumatori de gaze. Însă, mare parte din aceste combinate chimice nu mai funcționează în prezent.

În urmă cu o săptămână, deputatul Iulian Iancu a anunțat că prețul gazelor pentru consumatorii casnici nu va mai fi majorat la 1 noiembrie, așa cum declarase fostul președinte al ANRE, Niculae Havrileț. Potrivit lui Iancu, ANRE va analiza o posibilă modificare a prețului în luna martie a anului viitor.

Etichete: consiliul concurentei , ANRE , pret gaze

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale