Sari la conținut

DEZVĂLUIRI. Peste jumătate din prețul plătit de consumatori reprezintă comisioane

În drumul de la producător la magazin preţul alimentelor creşte de mai multe ori.

Emil Dumitru, preşedinte ProAgro: „Orice altă taxă decât factura iniţială trebuie eliminată, taxă de listare, bonus, reducere, tot felul de taxe care nu fac altceva decât să scadă din profitul producătorului.”

La dezbaterea noii legi a supermarketurilor, producătorii le-au cerut parlamentarilor să elimine aceste taxe. Fără ele, şi alimentele autohtone ar putea concura cu cele ieftine din import. S-a ajuns la discuţii aprinse între comercianţi şi autorităţi, care spun că sunt nevoite să aloce mai mulţi bani de la buget pentru a subvenţiona agricultorii români.

Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Doar guguştiucul nu este subvenţionat în România, în rest trebuie să căutam bani să reparăm ceea ce se întâmplă într-o ţară nereglementată.”

Florin Căpăţână, Asociația Marilor Rețele: „Noi de fiecare dată pe producătorul român l-am încurajat și îl vom încuraja să se listeze în marile lanțuri, este adevărat că în comunitatea europeană sunt produse la prețuri mai mici ca în România.”

Potrivit unui calcul făcut de asociaţia ProAgro, cel puţin jumătate din preţul plătit de consumatori înseamnă doar taxe.

Roxana Vântu, reporter Digi24: „Acest caşcaval costă 12 lei. 2 lei reprezintă adaos comercial şi TVA. Producătorul încasează la final doar 5,5 lei după ce plăteşte magazinului diverse taxe, discounturi şi bonusuri, în funcţie de poziţia acestui aliment pe raft.”

Ciprian Moga, consultant retail: „Se pun mai jos de nivelul ochilor tot ce înseamnă produs mai ieftin, majoritatea hipermarketurilor merg pe produsele tractor la nivelul ochiului.”

Pentru consumatori, cel mai important rămâne preţul.

„Mă uit la fabrica care le-a făcut, mă uit la termenul de garanţie şi pe urmă fac o analiză de preț.”

Producătorii vor ca legea supermarketurilor să prevadă contracte cadru, astfel încât să se asigure că preţul negociat rămâne fix.

Etichete: producători , video , comisioane , pret produse , produse hipermarketuri , taxe promovare produse , disconturi , marile magazine

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale