CCR amână decizia privind conversia creditelor

Data actualizării: Data publicării:
Curtea Constitutionala ccr 5 -1

Curtea Constituţională a amânat pentru luna ianuarie o decizie în privința legii conversiei creditelor în franci elveţieni respectă textul fundamental. Proiectul votat luna trecută de Parlament a fost atacat la Curte de Guvern. Executivul susţine conversia pentru românii aflaţi în dificultate, dar spune că legea adoptată de Parlament ar putea fi speculată.

 

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a anunțat că legea va fi dezbătută din nou pe 18 ianuarie.

Sesizarea a fost făcută de Guvern pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Executivul consideră că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Guvernul consideră că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

Cabinetul Cioloş a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de până la 150.000 de euro (echivalent în franci elveţieni) şi cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputaţii au adoptat însă proiectul în unanimitate, fără a ţine cont de opinia Executivului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri