Primăria București reclamată la CE pentru interzicerea aplicațiilor taxi agregator

Data actualizării: Data publicării:
clever taxi

Clever Taxi a făcut plângere la Comisia Europeană cu privire la regulamentul PMB prin care ar putea fi interzis accesul liber la aplicațiile de tip agregator.

Compania Clever Taxi a anunţat că a inițiat o plângere formală la Comisia Europeană cu privire la inițiativa Primăriei Bucureşti de a interzice accesul liber la aplicațiile de tip agregator. “Decizia PMB de a supune la vot regulamentul cadru de organizare și executare a activității de taxi în Municipiul București expune România unui risc major de a intra în procedura de infringement”, spun oficialii companiei, potrivit startupcafe.ro.

În prezent, Comisia Europeana investighează regulamentul care contravine flagrant practicilor europene, precum și modalitatea lipsită de transparență în care a fost adoptat.

În cadrul dezbaterilor din ultimele luni, Guvernul prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicațiilor și alte autorități ale statului și-au manifestat susținerea față de activitatea liberă a aplicațiilor agregatoare pe piața de transport public.

Consiliul Concurenței a declarat de nenumărate ori că existența aplicațiilor contribuie la creșterea gradului de concurență.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În anii '90 făcea furori cu piesa „La Solitudine”. Cum arată astăzi, la 51 de ani, Laura Pausini, cea mai...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Cum s-a fabricat mitul „savantei academician doctor inginer“. „A intrat în pachetul diplomatic românesc“
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Alec Baldwin și Kim Basinger, iubire presărată cu un carusel de crize. Culisele unui film din 91: telefoane...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online