Reguli noi la RCA: două daune dublează tariful

Data publicării:
masina accident avarie asigurare GettyImages-493811841

Regulile pentru aplicarea noii Legi RCA impun, în actuala fază de proiect, un regim de control mult mai strict asupra firmelor de asigurare, mai ales în privința modalităților de stabilire a tarifelor. Apar concepte absolut noi pe piața locală, precum asiguratul cu risc ridicat, decontarea directă facultativă, oferta de despăgubire sau reduceri oferite clienților care apelează la sisteme electronice speciale ori la cursuri de condus preventiv.

Cea mai simplă și directă schimbare vizează modificarea sistemului bonus-malus, în funcție de care tarifele plătite de șoferi pentru RCA variază cu zeci de procente, potrivit Profit.ro. Concret, ASF propune revenirea la vechile procente maxime pentru bonus (reducere de preț) și, respectiv, malus (penalizare prin creșterea tarifului). Proiectul de normă limitează și numărul de daune în urma cărora șoferul ajunge să fie penalizat cu procentul maxim. Concret, dacă un șofer înregistrează două daune plătite, indiferent de valoare, în perioada de un an în care este valabilă polița, el va plăti, de la următoarea asigurare, un preț dublu față de cel standard.

Malusul maxim a fost ridicat la 100%, fără ca numărul claselor de malus (8) să fie mărit. De partea cealaltă, șoferii cu un comportament bun în trafic ajung să plătească un tarif la jumătate față de cel standard dacă sunt încadrați în cea mai bună categorie de bonus, adică B8.

Un șofer care pornește de la categoria B0 poate ajunge să beneficieze de reducerea maximă dacă 4 ani conduce aceeași mașină fără să înregistreze daune. În prezent, sistemul bonus-malus presupune o penalizare maximă egală cu bonusul maxim, ambele oprindu-se la 32% din tariful standard.

Noua normă vine să clarifice modalitățile prin care vor fi aplicate două dintre sistemele absolut noi impuse prin Legea RCA. Este vorba despre decontarea directă și repartizarea asiguraților cu risc ridicat. Decontarea directă presupune ca reparația să fie plătită de către asigurătorul RCA al șoferului păgubit. Ulterior, respectiva firma de asigurare își va recupera prejudiciul de la asigurătorul șoferului vinovat. Această formulă nu este obligatorie, însă firmele de asigurare sunt obligate să o prezinte tuturor clienților.

Decontarea directă va funcționa ca o clauză suplimentară la contractul RCA și va presupune și plata unui supliment de primă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri