Revoltă la New York din cauza interzicerii pateului de gâscă

Data publicării:
Foie gras and gingerbread cake, Bordeaux, France
FOTO: Getty Images

Consiliul Local al oraşului New York a interzis comercializarea preparatului foie gras spre surprinderea celor din industria restaurantelor care s-a putea confrunta acum cu amenzi serioase dacă păstrează în meniuri preparatul de origine franceză, relatează The Guardian.

Măsura, aprobată în Consiliul oraşului miercuri, interzice comercializarea ficatului îngrăşat peste limită a raţelor sau gâştelor pentru restaurante. Astfel, noua normă blochează servirea foie gras dacă acesta a fost preparat cu ficat îngrăşat prin metoda hrănirii forţate a animalelor cu grăsime.

Proprietarii de restaurante sau magazine care comercializează preparatul pot fi amendaţi cu amenzi de până la 2000 de dolari, conform New York Times.

Criticii delicatesei spun că prepararea acestui fel de mâncare se face prin cruzime la adresa animalelor prin hrănirea forţată a raţelor şi gâştelor cu ajutorul unui tub înfipt în gâtul lor. Măsura va intra în vigoarea începând cu 2022.

„Ca bucătar, îţi doreşti să pregăteşti mâncarea pe care oamenii o cer. Pe de altă parte este, într-adevăr, inuman să chinui un animal doar pentru a satisface această cerere. Până la urmă, îmi menţine neutralitatea pe acest subiect. Legea este lege şi plănuiesc să o respect, iar în acest caz nu va fi dificil să fac acest lucru”, a spus Daniel Misiti, bucătar la un restaurant din New York.

Un amator de foie gras, Sephan De La Faverie, spune că va respecta legea, însă va merge în Franţa din când în când pentru a se bucura de o porţie de foie gras.

Alţi critici ai măsurii spun că ea va lăsa fără locuri de muncă peste 400 de imigranţi dar şi că membrii consiliului din New York nu au studiat îndeaproape problema înainte de a vota propunerea. Mai mult, ei spun că interdicţia va fi complicat de pus în vigoare având în vedere că există şi ferme de raţe sau gâşte care nu îşi hrănesc forţat animalele, ceea ce ar face foarte complicată găsirea celor vinovaţi că pun în vânzare foie gras rezultat din chinuirea animalelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri