Şoferii nu pot plăti roviniete şi taxe de pod la benzinăriile OMV Petrom

Data publicării:
omv

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) a anunţat că OMV Petrom Marketing, compania din grupul OMV Petrom care administrează reţeaua de benzinării, nu poate emite taxe de drum şi de pod din cauza unor probleme tehnice, potrivit unui comunicat publicat duminică, scrie News.ro.

omv

OMV Petrom administrează peste 500 de staţii de carburanţi, cea mai mare reţea de acest fel din România.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din România că distribuitorul OMV Petrom Marketing, din cauza unor probleme tehnice ale acestuia, nu poate emite roviniete şi peaje”, se arată în comunicat.

Şoferii sunt rugaţi să folosească serviciile celorlalţi distribuitori autorizaţi, printre care se numără MOL, Rompetrol şi Lukoil, principalii competitori ai OMV Petrom pe piaţa de distribuţie de carburanţi.

CNAIR a dat asigurări că va anunţa imediat ce aceste probleme tehnice vor fi rezolvate.

CNAIR a încasat, în primele şase luni ale acestui an, 719,2 milioane lei (162 milioane euro) din roviniete şi taxe de pod, cu 6,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri