Zboruri întârziate, dar puține despăgubiri plătite

Data publicării:
zbor

Aproape 1.200 de zboruri au întârziat cel puţin 45 de minute, în ultimele două luni, în Uniunea Europeană. Iar peste o sută de curse au avut întârzieri mai mari de trei ore. Datele apar în cel mai recent studiu al unei companii de cercetare de piaţă. Regulile UE prevăd că pasagerii pot cere despăgubiri atât pentru zborurile întârziate, cât şi pentru pierderea curselor de legătură. Deşi directiva e aplicată şi în România de 12 ani, prea puţini călători îşi cunosc drepturile.

Doar 1% dintre pasagerii români ştiu că au dreptul la o serie de despăgubiri de la compania aeriană în anumite condiţii: în cazul în care avionul are întârziere între 45-180 de minute, pentru refuzul la îmbarcare, dacă se anulează cursa.

Iar cei care îşi cunosc drepturile sunt, de multe ori, comozi.

Bărbat: Dacă ar fi undeva la un low-cost, un 50 de euro, nu cred că m-aş obosi.

Reporter: V-aţi adresa companiei aeriene?
Bărbat: Dacă mă duc la muncă şi pierd un contract de muncă sau alte chestii mai importante, vă daţi seama că da.
Femeie: Dacă sunt mai multe formalităţi... depinde.

Clienţii pot cere despăgubiri fie la compania care a operat zborul, fie la Protecţia Consumatorului. Există şi firme care preiau demersul.

Orsolya Berecz, reprezentant firmă de consiliere: Dacă un pasager primeşte 250 euro ca despăgubire, firma noastră percepe 30% din 250 de euro, adică 75 de euro. Dacă nu câştigăm cazul, nu percepem nicio taxă.

În 80% din cazuri, pasagerii au câştig de cauză şi primesc despăgubiri care, potrivit regulamentului european, ajung şi la 600 de euro, dacă e vorba despre o cursă de peste 3.500 de kilometri. Iar în situaţia în care zborurile de legătură au întârziat din cauza unor evenimente majore, companiile sunt obligate să le ofere călătorilor zbor alternativ, cazare sau transfer, dar nu şi despăbubiri în bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...