Contribuabilii vor putea discuta prin videoconferință cu inspectorii ANAF. Ce controale și verificări vor putea fi făcute online

Data publicării:
ID36853_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sediu ANAF din București. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Contribuabilii vor putea participa prin videoconferință la controale fiscale, inspecții, verificări ale situației fiscale personale, audieri, audiențe și proceduri de mediere, fără să mai fie nevoiți să se deplaseze la sediile ANAF. Măsura este prevăzută într-un ordin publicat în Monitorul Oficial, prin care Fiscul introduce oficial o procedură pentru întâlnirile online dintre contribuabili și organele fiscale. 

Este vorba despre Ordinul nr. 705/2026 pentru aprobarea Procedurii privind desfășurarea întâlnirilor dintre organul fiscal central și contribuabili prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță.

Platforma de videoconferință a Ministerului Finanțelor și ANAF va fi utilizată pentru contribuabilii înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV) și are rolul de a permite derularea unor proceduri fiscale de la distanță, în condiții stabilite prin ordin.

Procedura stabilește mijloacele de identificare electronică în platformă, tipurile de proceduri care pot fi desfășurate online, accesul la întâlniri și regulile privind organizarea acestora.

Ce controale și verificări vor putea avea loc online

Potrivit ordinului, platforma va putea fi folosită pentru mai multe etape ale controlului fiscal. Printre acestea se numără începerea și derularea inspecției fiscale, începerea și derularea verificării situației fiscale personale, dar și discuțiile finale din cadrul inspecției fiscale sau al verificării situației fiscale personale.

Sistemul va putea fi utilizat și pentru audieri privind respingerea cererilor de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor, în cazul sumelor de restituit ori rambursat de la buget.

De asemenea, vor putea avea loc online audieri privind respingerea cererilor de acordare a eșalonării la plată, menținerea valabilității eșalonării sau modificarea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale.

Procedura include și audieri privind soluționarea cererilor referitoare la grupul fiscal unic în domeniul TVA, grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum și audierea în cadrul verificării documentare.

Platforma va putea fi folosită și pentru audiențe și medieri. Lista procedurilor poate fi extinsă ulterior, iar ANAF va publica pe site-ul instituției lista actualizată cu cel puțin 10 zile înainte ca noile proceduri să poată fi desfășurate prin videoconferință.

Cum vor putea participa contribuabilii

ANAF va informa contribuabilii, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), cu privire la posibilitatea de a opta pentru desfășurarea întâlnirii prin videoconferință, precum și cu privire la termenul-limită până la care poate fi exprimată această opțiune.

Contribuabilii vor avea la dispoziție două zile lucrătoare pentru a opta prin SPV pentru participarea la întâlnire în sistem de videoconferință. Dacă nu își exprimă opțiunea în termen, se consideră că nu au ales varianta online.

Prin SPV, contribuabilii vor putea informa organul fiscal dacă se prezintă sau nu la întâlnire. În cazurile prevăzute de lege, aceștia vor putea solicita și amânarea întâlnirii, tot prin SPV, cu justificarea motivelor.

Pentru participarea la întâlnirile online, contribuabilii trebuie să transmită prin SPV datele de identificare ale persoanelor participante: nume, prenume și cod numeric personal sau număr de identificare fiscală. Dacă este cazul, trebuie transmis și actul de împuternicire, semnat electronic de persoana care are dreptul să acorde mandat pentru participarea la întâlnire.

Persoanele care participă la întâlniri se vor putea identifica în platforma MF-ANAF prin certificat calificat aferent contului SPV, prin utilizator și parolă aferente contului SPV plus cod OTP sau prin ROeID.

Întâlnirile vor fi înregistrate

Ordinul prevede că întâlnirile dintre organul fiscal și contribuabili desfășurate prin platforma de videoconferință vor fi înregistrate.

Informațiile, lămuririle, explicațiile și declarațiile din cadrul întâlnirilor vor fi consemnate ulterior prin sistemul electronic de transcriere al ANAF. Înregistrările și transcrierile vor fi păstrate și arhivate potrivit legii.

După desfășurarea întâlnirii, organul fiscal va comunica prin SPV minuta întâlnirii. Documentele transmise de ANAF prin Spațiul Privat Virtual se consideră comunicate la data punerii lor la dispoziția contribuabilului în SPV.

Datele cu caracter personal vor fi prelucrate în scopul derulării procedurilor fiscale prin platforma de videoconferință, în conformitate cu regulile privind protecția datelor personale.

Ordinul mai prevede că ANAF va publica pe portalul instituției materiale informative privind desfășurarea întâlnirilor prin mijloace video de comunicare la distanță.

Dispozițiile ordinului intră în vigoare la 17 iunie 2026. De la această dată, contribuabilii vor putea participa prin videoconferință la procedurile fiscale prevăzute de noua procedură, în condițiile stabilite de ANAF.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Chris Nolan nu are telefon mobil. Cum a aflat Matt Damon că celebrul regizor îl vrea în „The Odyssey”
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani