Corporatiști în cursul săptămânii, agricultori în weekend. Afacerea bio a trei tineri din Capitală

Data publicării:
legume

Roşii, ardei, vinete, pătrunjel, busuioc şi cimbru, toate sunt cultivate fără îngrăşăminte chimice. Săptămânal, cel puțin 60 de astfel de coşuri pleacă din Vaslui spre clienţii aflaţi în Capitală.

În primul rând că îmi aduc aminte de gustul roșiilor de altădată și sunt soiuri pe care le-am căutat și în piață și nu le găsești niciodată, (...) mai bine să mănânci mai puțin și sănătos decât să dai banii pe medicamente”, spune Elena Tănăsescu, una dintre cliente.

Ideea afacerii a avut-o Oana Gorbănescu, angajată a unei multinaţionale. Tânăra din Bucureşti a devenit mamă în urmă cu doi ani, moment în care a realizat cât de greu găseşte legume care să nu fi fost ajutate chimic să se dezvolte. Aşa că, împreună cu familia, a investit 30.000 de euro într-o fermă din Vaslui.

Am realizat aici un studiu pedologic și am descoperit că avem aici unul dintre cele mai curate soluri din țară datorită faptului că această zonă este foarte izolată”, explică Oana Gorbănescu de ce a ales comuna Avrămăști, din județul Vaslui.

Noi nu am stropit decât cu zeamă de urzică, care este foarte bună contra dăunătorilor. Şi ca insecticid folosim coada calului”, spune Cătălin Avram, investitor.

Vrem să ne extindem, să facem cel puțin un hectar de plantație de arbuști pentru că cererea este iarăși foarte mare”, dezvăluie Aura Cojocaru, investitor.

Comenzile se fac în timpul săptămânii, online, iar livrările sâmbăta. Deocamdată, legumele sunt distribuite doar în Bacău și București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri