Costurile ascunse ale creditelor. Legislația nu impune băncilor o limită maximă a valorii comisioanelor

Data publicării:
contracte banci mediafax-3

Clienţii care se consideră înşelaţi trebuie să se adreseze Protecţiei Consumatorului, iar instituţia se va adresa unei instanţe specilizate. Vor fi doar patru în toată ţara, a anunţat premierul Victor Ponta, cu judecatori ce trebuie să fie instruiţi. Un proces care va dura, de vreme ce abia acum Ministerul Justiţiei pregăteşte viitoarele tribunale unde românii se vor lupta cu băncile.

Ionel Enciulescu a luat în 2008, în plină criză, un credit în franci elveţieni pentru o locuinţă. A descoperit însă că are un comision de risc care a dus la creşterea nejustificată a costului împrumutului.

„Un procent de 20 - 25 %, bani care mi-au fost luaţi în plus. În jur de 14.000 de franci ar trebui să iau înapoi, Da. Instanţa a spus că declară nulă clauza privind comisionul de risc”, afirmă Ionel Enciulescu.

Faptul că a obţinut câştig de cauză în instanţă ar putea scoate comisioanele similare din toate contractele din România. Însă mai întâi trebuie să fie depuse sesizări din partea ANPC sau a asociaţiilor de protecţie a consumatorilor.

„Procesele se vor judeca în 3-4 instanțe specializate. București, Cluj, Iași”, a declarat premierul Victor Ponta.

O astfel de decizie va preîntâmpina eventuale abuzuri şi interpretări greşite.

Peste 10.000 de români s-au plâns instanţelor din cauza clauzelor abuzive, iar cei mai mulţi au avut câştig de cauză. Sunt români cu credite luate înainte de începutul crizei.

Pentru toate creditele acordate din 2010 încoace, băncile nu mai au voie să perceapă mai mult de cinci comisioane: de analiză dosar, de administrare credit, comision de penalizare pentru întarzierea la plată, de rambursare anticipată dacă dobanda este fixă, şI comision unic pentru servicii prestate la cererea clientului.

Dar legea nu prevede şi o limită maximă a acestor comisioane. Astfel, în funcţie de valoarea creditului, comisionul de analiză a dosarului poate ajunge chiar şi la 3.500 de euro.

Bancherii au libertate şi în privinţa comisionului de administrare. Ei îl pot percepe o dată la începutul perioadei de creditare, dar pot să prevadă în contract să perceapă un astfel de comision şi în fiecare lună, sau în fiecare an.

„ Pot fi credite fără comisioane, mai scumpe decât unul cu aceste costuri suplimentare. De aceea, important este să ne uităm la Dobânda Anuală Efectivă”, explică Marius Şerban, analist financiar Conso.ro.

Din cele 3,8 milioane de români care au încheiat contracte de credit cu băncile, 715.000 au probleme cu plata ratelor. Fie din cauza dobânzilor prea mari, fie din pricina clauzelor, care au le-au mărit costul împrumutului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri