Credite cu dobânzi bătute în cuie

credite

O formă de împrumut obişnuită în Vest, creditele imobiliare cu dobânzi bătute în cuie pe o perioadă mai lungă de timp au fost date cu mare prudenţă, până acum, de bancherii din România. În prezent, doar o cincime dintre băncile din România dau astfel de credite, la dobânzi duble faţă de cele practicate în Vest.

Cele mai mari două bănci din România oferă credite ipotecare în lei cu dobândă fixă de aproape 6% pe cel puţin 10 ani. Alte bănci acordă împrumuturi cu rate fixe pe termene mai scurte, de cel mult 5 ani.

„Dobânda fixă la creditele ipotecare este ca o asigurare: clienții știu că în următorii cinci, șapte sau 10 ani vor avea de plătit aceeași rată lunară”, a declarat Daniel Llano Manibardo, director într-o bancă. Cea mai lungă perioadă de creditare cu dobândă fixă este de 15 ani. Adică jumătate faţă de perioada obişnuită pe care se ia un credit pentru locuinţă.

În acest caz, dobânda este de aproape 6%, ceea ce la un împrumut de 160.000 de lei pentru o garsonieră sau un apartament cu două camere, de exemplu, înseamnă o rată de 990 de lei. Aceeaşi sumă împrumutată, dar la o dobândă variabilă similară, aduce o rată cu 145 de lei mai mică.

„În primii ani plătim numai dobânda: de ce să plătim o dobândă mai mare la început dacă acum dobânzile sunt mici şi cele variabile sunt într-adevăr competitive, undeva la 4% pentru creditele ipotecare?”, a declarat  Irina Chiţu, broker de credite.

Unii clienţii sunt însă încrezători că dobânzile fixe îi vor avantaja pe termen lung. Alţi clienţi sunt îngrijoraţi că ratele ar putea creşte în timp odată cu scumpirea euro.

„Nu e numai dobânda, este şi variaţia cursului valutar, e cu dus şi întors cu băncile, nu ştii niciodată cum e mai bine”, a spus un potențial client. 

Economiştii spun că dobânzile fixe sunt şi o formă prin care băncile caută să-şi protejeze câştigurile. Peste tot în Europa, inclusiv în România, tendinţa este de scădere a dobânzilor, ceea ce înseamnă profituri mai mici pentru bănci. În Germania, de pildă, creditele ipotecare pot fi luate deja cu dobânzi fixe de numai 2%. În România, deocamdată dobânda fixă la creditele în euro e cel puţin dublă.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale