Cum pot fi modificate contractele de telefonie, internet sau televiziune

Data publicării:
Internet1 2

Modificarea contractelor pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, în condițiile prevăzute în contract sau pe baza negocierii directe, cât și la inițiativa furnizorului, potrivit prevederilor făcute joi de către Autoritatea Națională pentru Comuncații- ANCOM.

Potrivit prevederilor legale, dacă un operator intenționează să modifice unilateral contractul încheiat cu un utilizator final, acesta din urmă are dreptul să renunțe la contract, fără a plăti despăgubiri, în termen de 30 de zile de la primirea notificării privind intenția de modificare a contractului, dacă nu este de acord cu modificările propuse.

Potrivit Deciziei președintelui ANCOM nr.158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali,notificarea privind intenția de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă sub formă de scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului, în acest din urmă caz notificarea trebuind să fie însoțită de un SMS și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea acesteia.

Indiferent de modul în care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie să asigure transmiterea integrală a textului notificării, fără a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, în cazul în care notificarea este transmisă pe suport hârtie, aceasta trebuie să fie separată de orice material publicitar.

Potrivit aceleiași decizii ANCOM, furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune de pe piața din România sunt obligați să publice pe site-urile proprii informații privind condițiile de modificare a contractului, inclusiv demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a solicita modificarea acestuia.

Dacă furnizorul a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorii despre dreptul de a denunța contractul fără penalități prin intermediul notificării, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri