Cum scapi de austeritate, în stil franțuzesc

Data publicării:
29012013 20m 20vin 20dijon-46511

Austeritatea se plătește cu vin. Cel puțin la Dijon, capitala regiunii Burgundia, din estul Franței. Primăria din Dijon a strâns peste 150.000 de euro din vânzarea a 3.500 de sticle de vin. Licorile făceau parte din vinoteca municipalității, alcătuită în ultima jumătate de secol.

În mod normal, aceste vinuri sunt destinate pentru vizitatorii de vază ai orașului, precum ambasadori sau miniștri, și nu pentru licitații. Acum, banii luați pe vin vor ajunge, sub formă de ajutoare, la amărâții orașului.

Licitația de vinuri alese a adunat 400 de persoane din Europa și Asia.

„Cap de listă”

Atracția licitației a fost o sticlă de vin din 1999, vândută unui chinez pentru suma de 5.000 de euro. Acesta este doar un vârf, căci prețul mediu la care s-au vândut sticlele a fost de puțin peste 40 de euro. Așa că afacerea primăriei din Dijon poate nu a fost cea mai fericită, dar cu siguranță necesară, după cum susțin autoritățile locale.

Chiar dacă a rămas cu vinoteca pe jumătate goală, autoritățile din Dijon văd și partea plină a paharului. Licitația de vinuri a reamintit lumii de faimoasele vinuri din Dijon. Cu alte cuvinte, a fost și o acțiune de marketing.

Guvernul francez are ca obiectiv tăierea cheltuielilor cu 60 de miliarde de euro până în 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri