Dan Voiculescu vrea parc fotovoltaic la Limanu. GRIVCO a primit aprobarea ANRE

Data publicării:
voiculescu - 5542873-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

În ședința ANRE de miercuri a fost acordată o „autorizaţie de înfiinţare solicitată de S.C. Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) S.A. pentru realizarea noii capacităţi energetice „Centrala Electrică Fotovoltaică CEF Perişoru – 2,5 MW”, amplasată în extravilanul localităţii Limanu, judeţul Constanţa”, potrivit energyreport.ro.

Dan Voiculescu nu este la prima încercare de pătrundere în industria energiei produse din surse regenerabile. În 2007, GRIVCO intenționa să construiască un parc eolian în comuna Valu lui Traian, tot din județul Constanța, investiție estimată la 25 milioane euro.

Firma GRIVCO Energy, din grupul omonim, a intermediat, de-a lungul timpului, vânzări de energie de la producători controlați de stat precum Nuclearelectrica sau termocentralele Craiova, Rovinari și Turceni către clienți majori tot de stat, cum ar fi Electrica și subsidiarele sale, precum și Termoelectrica sau Metrorex.

Potrivit energyreport.ro, în perioada 2003 – 2011, Grivco a vândut Metrorex, timp de trei ani consecutiv, energie electrică în valoare totală de 11,3 milioane euro.

În iunie 2012, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a semnat două contracte de cumpărare de energie de la compania Grivco.

Tentative ale Guvernului USL de reducere a subvențiilor pentru energia regenerabilă

Pe de altă parte, în prezent, guvernul USL, din care face parte și PC, al cărui președinte-fondator este Dan Voiculescu, încearcă să reducă subvențiile de stat pentru producătorii de energie din surse regenerabile, suportate de consumatorii casnici și industriali.

În acest sens, au fost adoptate deja două acte normative, unul care amână până în 2017 acordarea unei părți din certificatele verzi pe care producătorii de energie regenerabilă le primesc drept subvenții, iar altul care reduce numărul de certificate acordate acestor producători.

Mai mult, Gabriela Firea, vicepreședinte PSD și fost angajat al trustului Intact, controlat de familia Voiculescu, este, alături de alți doi senatori PSD, inițiatoarea unui proiect de act normativ prin care valoarea maximă de tranzacționare a certificatelor verzi acordate drept subvenție investitorilor în capacități de generare verzi ar urma să fie redusă cu peste 45%, de la 55 de euro la 30 de euro, arată site-ul de specialitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...