Datoria uitată a Rompetrol Rafinare
Ne-am gândit ca, acum, când s-a redeschis dosarul Rompetrol să facem un exerciţiu să vedem cu cât a fost păgubit bugetul statului, adică noi toţi, de pe urma tratamentului preferenţial de care a beneficiat Rompetrol Rafinare, mai exact patronul de atunci, Dinu Patriciu. Tratament preferenţial pentru care mai mulţi miniştri sunt acum luaţi la întrebări de DNA.
Contextul este următorul - în 2003, Dinu Patriciu susţine că nu mai poate plăti datoriile la stat, ameninţă chiar cu închiderea rafinăriei. Guvernul Năstase dă în octombrie, în acel an, o ordonanţă de urgenţă prin care datoria la buget a Rompetrol Rafinare, de 603 milioane de dolari, este convertită în obligaţiuni în favoarea statului român cu scadenţă de şapte ani. Compania urma să plătească dobânzi de... ţineţi-vă bine...1,5% pe an, dobândă aplicată la principal. Înseamnă puţin peste nouă milioane de dolari pe an.
Într-o Românie a lui 2003 cu o inflaţie de 15,3%, când statul se împrumuta la dobânzi mai mari de 15% în lei, guvernul îşi permite să ceară pentru ce are de recuperat doar 1,5% pe an. Randamentul ar fi urcat la 2% dacă rafinăria ar fi făcut profit, dar în acei ani a fost mai tot timpul pe pierdere.
Ce dobânzi ar fi trebuit să plătească Rompetrol Rafinare dacă ar fi fost tratată ca orice contribuabil... pentru că aşa scrie pe undeva, că toţi beneficiem de tratament egal.
Neplata la timp a dărilor către stat se sancţionează dur, cu dobânzi mari, penalităţi de întârziere, dobânzi aplicate la penalităţi.
În grafic vedeţi costurile pe care ar fi trebuit să le plătească Rompetrol conform legislaţiei în vigoare la acea vreme. Exerciţiul nostru mege inclusiv până în 2015 pentru că deşi scadenţa obligaţiunilor era 2010, statul român nu a recuperat datoria nici până în ziua de azi, cu excepţia unor firmituri. După cum vedeţi sunt costuri mari, 27,9% pe an, 36,5% şi procente ceva mai mici în ultimii ani, de 18-19%.
Să vedem ce ar înseamna aceste procente aplicate la datoria Rompetrol, principalul de 603 milioane de dolari, care în lei însemna 2,17 miliarde. Şi avem aşa... 607 milioane de lei în primul an, 2004. Apoi aproape 590 de milioane, după care vin patru ani cu dobânzi care se duc la aproape 800 de milioane. Pe an, nu în total. Mai recent încep să mai scadă în zona a 400 de milioane de lei pe an. Ca să vedem paguba totală trebuie să adunăm toate aceste dobânzi. Prin urmare tragem linie.
În primul rând sa nu uităm datoria principală, 2,17 miliarde de lei. Punem, unele peste altele dobânzile până în 2015 şi se strâng 7,77 miliarde de lei. Cu tot cu principal ar ieşi 9,95 de miliarde de lei, suma care ar fi trebuit plătită de Rompetrol Rafinare dacă ar fi fost tratată ca un contribuabil normal. Înseamnă 2,5 miliarde de dolari. Sau 2,2 miliarde de euro.
Ca să vedem paguba la buget, ar trebui să eliminăm plăţile făcute de Rompetrol. A achitat dobânzi de 1,5% pe an timp de şapte ani, până în 2010. Se strâng 63,3 milioane de dolari. Apoi la scadenţa obligaţiunilor, în toamna lui 2010, a fost făcută o plată de 69 de milioane de dolari. A fost vărsată această suma din datoria de 603 milioane de dolari pentru ca atunci când urma să se facă conversia datoriei în acţiuni, statul să nu ajungă acţionar majoritar.
Totalul e de 132,3 milioane de dolari, ceea ce ar însemna 533 milioane de lei la cursul de astăzi. Dacă am elimina aceste plăţi din datoria calculată de 9,95 de miliarde de lei rezultă că bugetul de stat, contribuabilii, au fost păgubiţi cu 9,4 de miliarde de lei. Peste două miliarde de euro.
Orice firmă din ţara asta are grijă ca pe 25 ale lunii să plătească taxele către stat. Administratorul ştie că altfel, de pe 26, încep să curgă penalităţi usturătoare. Într-un caz ca acela al Rompetrol penalităţile nu au venit nici după 12 ani. Ce firmă din ţara asta nu şi-ar dori să aibă parte de un asemenea tratament ? E SPA fiscal. Ce contribuabil nu şi-ar dori asta? Dar unii sunt mai egali decât alţii.
Când Dinu Patriciu a preluat rafinăria în 2000, preţul mic de vânzare, 50 de milioane de dolari, a fost justificat cu asumarea datoriilor de către cumpărător. Nu doar că nu le-a plătit, dar a mai făcut şi altele. Sunt datorii neachitate nici acum. Nici acelea preferenţiale. Nu mai vorbim de cât ar fi trebuit să fie de fapt de plătit dacă era aplicată legea.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
