Datoriile României către FMI. Până acum s-au plătit patru miliarde de euro

Data publicării:
logo FMI

Anul acesta, autorităţile române au de rambursat 5,2 miliarde de euro Fondului Monetar Internaţional, pentru împrumutul din 2009. O bună parte din sumă s-a plătit deja, iar până la sfârșitul lui 2013 mai trebuie să achităm restul de 2,7 miliarde de euro.

Banca Naţională plătește anul acesta cei mai mulți bani. Ce-i drept, a şi primit mare parte din împrumutul de 12,95 miliarde de euro, pentru a-şi consolida rezerva valutară. Ministerul Finanţelor participă cu peste 900 de milioane de euro la plăţile de anul acesta.

Pentru Ministerul de Finanţe, vârful de plată va fi atins în 2014. Atunci va avea de returnat aproape un miliard de euro, la care se adaugă aproape patru miliarde de la BNR. Sumele vor fi mult mai mici în următorii doi ani. Un miliard și jumătate de euro în 2015 și puțin peste 100 de milioane de euro în 2016. Din acordul de tip preventiv încheiat de autorităţile române cu Fondul Monetar în 2011, în valoare de 3,5 miliarde de euro, nu a fost cheltuit niciun ban. Trebuie să plătim însă instituției internaționale o dobândă de 30 de milioane de euro pentru că a blocat aceste sume.

 Citiți și Nou acord cu FMI. Istoria relațiilor dintre România și Fondul Monetar Internațional a început în 1972

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri