Exclusiv De ce se mișcă România greu în ceea ce privește înarmarea. Irineu Darău: „Culegem roadele otrăvite a ceea ce s-a făcut sau nu”

Data publicării:
transportoare Piranha 5 Armata Română
Imagine sugestivă cu transportoare Piranha 5 care aparțin Armatei Române. Foto: Inquam Photos/George Călin

Invitat la Digi24, noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a fost întrebat despre sentimentul urgenței României în ceea ce privește înarmarea și dacă țara noastră întârzie în această privință din cauza faptului că contractele sunt negociate de Ministerul Apărării, dar producția este la Ministerul Economiei. Oficialul a explicat că lentoarea provine și din faptul că, în trecut, nu a existat o calitate competitivă.

În contextul în care, în această perioadă, toate statele europene fac demersuri să producă cât mai mult armament, Irineu Darău a fost întrebat, la Digi24, de ce în cazul României lucrurile se mișcă încet.

Oficialul a afirmat că nu crede că acest lucru se întâmplă din cauza „bicefaliei” reprezentate de Ministerul Economiei și Ministerul Apărării.

În ultimele luni, a fost o colaborare deplină și mă angajez la acest lucru. Am validat și cu Radu Miruță. Noi vom ține foarte aproape pentru a nu se simți niciun fel de bicefalie, ci pentru a lua deciziile corecte. Bineînțeles, la Ministerul Economiei, mai mult partea de producție, dincolo este partea de decizii ale armatei”, a explicat Irineu Darău.

Ministrul a atras atenția că „culegem roadele uneori otrăvite a ceea ce s-a făcut sau nu în ultimii ani, pentru că degeaba scrie într-o hârtie că producem ceva anume, dacă se dau multe rateuri, dacă nu este o calitate competitivă și așa mai departe. De aceea, analiza trebuie făcută pe cifre și pe indicatori de calitate”.

Întrebat dacă au fost situații în care armamentul produs la noi să nu aibă standardele necesare, șeful de la Economie a răspuns:

„Producția de armament nu este o chestiune simplă, nu este o chestiune nici măcar ca programarea - în care apeși pe două butoane, ai schimbat niște indicatori și produci altceva. Este o chestiune foarte sensibilă, implică licențe, implică multe componente, nu doar românești, ci și din afară”.

Practic, recalibrarea unui proces de producție durează.

„Am încredere că, împreună cu Radu Miruță, având întregul guvern în spate și cum ați spus dumneavoastră, imperativul acestui moment, vom reuși să reparăm tot ceea ce se poate repara, pentru că oportunitățile sunt uriașe și sunt regionale. Nu ne-am fi dorit nici unii un război la graniță, dar dacă îl avem… unu - trebuie să ne protejăm și doi - trebuie să producem mult mai mult în domeniul militar”, a spus Irineu Darău.

Ministrul Economiei a mai menționat că acest lucru se realizează și prin diplomației economică și, în context, își dorește să aibă discuții și cu ministra de Externe, Oana Țoiu. Să deschidem porți înspre exterior, să stabilim noi parteneriate și acolo unde nu putem să fim și ajutați, pentru că e interesul întregii Uniunii Europene”, a conchis Irineu Darău pe subiect.

Citește și:

EXCLUSIV Irineu Darău, noul ministru al Economiei: „Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal”

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cum reușește Ozana Barabancea să se mențină în formă după ce a slăbit peste 35 de kilograme: „Nu consum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
„Peste 10 ani, AI va putea să-i practice meseria”. Charlize Theron îi dă o lecție lui Chalamet după...
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Pensiile vin cu întârziere în luna mai. În ce zile pensionarii vor primi ajutoarele de 500 de lei la pensie?
Digi FM
A transformat covorul roșu în podium de modă. Lady Gaga, cuceritoare la premiera „Diavolul se îmbracă de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Denise Richards, mesaj sfâșietor după moartea fostului ei iubit, Patrick Muldoon: „Nu-mi pot imagina viața...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment