Descurajaţi să devină antreprenori. Din cauza birocraţiei, banii europeni ajung greu la tineri

Data publicării:
antrep

Foto: Gulliver / Getty Images

Proiectul european Start UP SMART a debutat la începutul acestui an cu un concurs. 400 de tineri s-au înscris în competiţie, iar 42 dintre ei, care au avut cele mai bune idei de business, au fost anunţati că vor primi, fiecare, o finanţare europeană de 20.000 de euro.

Unul dintre câştigători e Mihai Cîrcotă, care şi-a deschis un atelier de creaţii vestimentare în luna iulie, ca să respecte condiţiile proiectului. Deşi ar fi trebuit să primească premiul încă din septembrie, banii nu au sosit nici acum.

Mihai Cîrcotă, antreprenor: „M-am susţinut cu banii pe care eu i-am avut împrumutaţi de la prieteni, de la rude, dar nu mai pot să împrumut şi chiar dacă aş putea nu aş mai avea curaj să mă împrumut”.

Tânărul a cheltuit cu această afacere în jur de 45.000 de lei. A rămas în urmă cu plata furnizorilor, aşa că aceştia nu îi mai onorează comenzile.

În aceeşi situaţie e şi Ana Maria Bocăneală. Tânăra de 22 de ani şi-a deschis un atelier unde crează tot felul de accesorii, doar că datoriile la furnizori depăşesc deja banii pe care ar trebui să-i primească în urma proiectului european.

Ana Maria Bocăneală, anterprenor: „Împrumuturi de la prieteni, bănci, avem datorii la stat, din păcate, şi somaţii care ne vin acasă şi urmează să ne execute silit, deci e destul de dificil”.

Anghel Lupu, antreprenor: „Pentru că eram obligat prin proiect să fac măcar două contracte a trebuit să-mi angajez doi salariaţi iar acum am datorii la ANAF, cu somaţie, de 9.400 de lei”.

Instituţiile implicate spun că de vină pentru întârzierea finanţării e bicrocraţia. Mai exact, un aviz care trebuia eliberat de Autoritatea de Management.

Radu Oprea, preşedinte Patronatul Tinerilor Întreprinzători Regiunea SE: „Problema majoră pentru noi a fost faptul că acest ghid de condiţii speciale, cum i se spune, a lăsat loc multor interpretări”.

Autorităţile promit că plăţile se vor face până la finalul acestei luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
Schimbare la Bacalaureat 2025. Ce vor avea voie să facă elevii după ce-și află notele
Pro FM
Iubitul Selenei Gomez, viral în mediul online după ce fanii i-au văzut unghiile de la picioare. Artistul a...
Film Now
Mădălina Ghenea, divă într-o rochie decoltată, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A împărțit zâmbete și...
Adevarul
Cum a murit Avram Iancu, eroul tragic al moților. „Nu avea asupra lui, decât o năframă zdrențuită, fluierul...
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
De ce nu ar trebui să adaugi banane în smoothie-uri. Semnalul de alarmă tras de un gastroenterolog: „Mulți...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Richard Gere, în genunchi în fața soției, pe covorul roșu de la Veneția. Topit după Alejandra, a uimit cu...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale