Video Diana Buzoianu: „Am renunțat la criteriul privind mașinile fabricate în UE pentru a nu întârzia programul RABLA”

Data publicării:
diana buzoianu 33
Diana Buzoianu. Foto: gov.ro

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, într-o intervenție la Digi24, că autoritățile au renunțat la introducerea criteriului care ar fi limitat finanțarea prin programul RABLA doar pentru autoturismele fabricate sau asamblate în Uniunea Europeană, deoarece procedura de consultare cu Comisia Europeană ar fi întârziat lansarea programului cu aproximativ trei luni. Potrivit acesteia, ediția din acest an se va desfășura după regulile de anul trecut, iar discuțiile cu executivul european vor continua astfel încât modificarea să poată fi analizată pentru ediția următoare.

Programul RABLA pentru persoanele fizice va începe pe 20 iulie, cu un buget de 300 de milioane de lei. Românii care casează un autoturism vechi vor putea primi un voucher de 18.500 de lei pentru cumpărarea unui autoturism electric, 15.000 de lei pentru un model plug-in hibrid, 12.000 de lei pentru un autoturism hibrid și 10.000 de lei pentru o mașină pe benzină, motorină sau GPL. Sesiunea va rămâne deschisă până la 31 decembrie sau până la epuizarea bugetului.

„Am preferat să lansăm programul acum”

Întrebată de ce Ministerul Mediului a renunțat la condiția privind mașinile fabricate în Uniunea Europeană, Diana Buzoianu a explicat că introducerea acesteia necesita o procedură de consultare la nivel european care ar fi amânat lansarea programului.

„Ne-am fi dorit să adăugăm și criteriul de «fabricat sau asamblat în Europa», dar procedura de a primi toate punctele de vedere de la toate autoritățile, mai ales de la nivel european, ar fi presupus parcurgerea încă a trei luni de consultări. Și atunci am propus să fie lansat programul anul acesta pe formatul din anul trecut, iar toate etapele pentru anul viitor le vom parcurge între timp. Sperăm să avem puncte de vedere favorabile și, de anul viitor, să putem să introducem acest criteriu”, a declarat ministrul interimar al Mediului la Digi24.

Potrivit acesteia, prioritatea a fost ca programul să înceapă în această vară, fără întârzieri generate de procedurile europene.

„Am transmis mai întâi ordinul către Comisia Europeană. Am avut un rând de comunicări cu echipele tehnice de la nivelul Comisiei Europene. Ne-au răspuns că, de principiu, pot să ne transmită un răspuns și să analizeze pe fond și chiar am avut niște discuții foarte aplicate. Doar că urma să primim, dacă urmam toată procedura, un răspuns în trei luni de zile de acum încolo, lucru care ar fi întârziat foarte mult programul din acest an. Și atunci preferăm să avem această discuție tehnică cu privire la modificarea ordinului pentru anul viitor, ca să putem să îl modificăm de anul viitor și să nu trebuiască să aducem în toamnă sau chiar în iarnă programul RABLA de anul acesta”, a explicat ministrul.

Programul nu este afectat de faptul că Guvernul este interimar

Diana Buzoianu a dat asigurări că programul RABLA nu va fi afectat de faptul că Guvernul este interimar, explicând că acesta poate fi implementat fără adoptarea unei ordonanțe de urgență.

„Această idee de guvern interimar se apropie mai mult de ideea de guvern european pe care o promovăm cu toții. Adică un guvern care își poate face treaba pe zona administrativă, dar care nu poate să dea în fiecare zi câte o ordonanță de urgență. Și, cum pentru programul RABLA nu este nevoie de o ordonanță de urgență, putem foarte bine să gestionăm acest program și va fi gestionat în aceleași condiții în care a fost gestionat anul trecut. E un mare interes pentru programul RABLA. (...) de aceea am mărit bugetul anul acesta cu 100 de milioane”, a declarat aceasta.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...