Când președintele rus Vladimir Putin a închis robinetele de gaz în Europa, Germania s-a temut mai mult decât alte țări europene de o iarnă cu pene de curent. Miniștrii au făcut eforturi pentru a asigura aprovizionarea alternativă, conștienți de faptul că dependența puternică de gazul rusesc a lăsat această țară industrială expusă la șantajul Moscovei, relatează BBC.
Dar, după câteva luni, luminile strălucesc la târgurile de Crăciun și există un sentiment de optimism în țară. Strategia asamblată în grabă a Germaniei de a se descurca fără gaz rusesc pare deocamdată să funcționeze.
Nu numai că depozitele de gaze ale țării sunt pline, rezultat al unei operațiuni frenetice și costisitoare de achiziții de pe piețele mondiale, dar la Marea Nordului, inginerii tocmai au terminat de construit în timp record primul terminal de import al țării pentru gaze naturale lichefiate (GNL).
GNL este gaz răcit până la forma lichidă pentru a-i reduce volumul și a-l face mai ușor de transportat. Este apoi retransformat în gaz la destinație.
Germania este renumită pentru birocrația sa, așa că acest tip de proiect ar fi durat în mod normal câțiva ani, dar autoritățile au redus birocrația pentru a permite finalizarea lui în mai puțin de 200 de zile.
Cea mai importantă parte a terminalului, o „unitate plutitoare de stocare și regazificare” (FSRU), mai trebuie atașată. FSRU, care este în esență o navă specializată pe care GNL este convertit înapoi la starea sa de gaz, va fi închiriată cu 200.000 de euro pe zi.
Dar, în câteva săptămâni, navele cu GNL din țări precum SUA, Norvegia sau Emiratele Arabe Unite și-ar putea livra încărcătura în portul Wilhelmshaven. Operatorul terminalului, Uniper, care acum este aproape în întregime controlat de guvernul german, este discretă în privința furnizorilor, dar insistă că există contracte în vigoare.
Germania mare are planificate alte 5 terminale GNL. Majoritatea ar trebui finalizate anul viitor, cu costuri de 6 miliarde de euro, dublu față de suma estimată inițial. Dar industria germană depinde de acest lucru.
„Dacă nu primim gaz, trebuie să închidem cuptorul”, spune Ernst Buchow, șeful unei fabrici de cărămidă.
Cărămizile pe care le produce trebuie să fie arse într-un cuptor uriaș la temperaturi de până la 1.200C. Buchov speră să treacă la hidrogen, dar spune că acest lucru va dura. Deocamdată, se bazează în totalitate pe o aprovizionare constantă cu gaz.
„Nu este doar vina politicienilor. Industria a vrut contractele pentru gaze rusești”, spune el.
Cu doar un an în urmă, aceste contracte au furnizat Germaniei 60% din gazul natural, în mare parte prin conducta Nordstream. Înainte de invazia rusă în Ucraina, guvernul german anticipa deschiderea conductei Nordstream 2, care ar fi dublat cantitatea de gaz rusesc care intra în Europa prin Germania.
Astăzi, potrivit agenției federale de rețea energetică, Germania se descurcă fără gaz rusesc. Dar, pentru a evita penuria în timpul iernii, experții spun că terminalele GNL trebuie să intre în funcțiune la începutul anului viitor, iar consumul de gaz trebuie redus cu 20%.
Dar apetitul Germaniei pentru gaze naturale lichefiate intensifică cererea globală, iar acest lucru ar putea plasa alte țări mai sărace, precum Bangladesh și Pakistan, într-o poziție vulnerabilă.
„Sun multe țări, în special economii emergente, pentru care prețurile devin prea mari și nu mai pot cumpăra gazul lichefiat de care au nevoie”, spune profesorul Andreas Goldthau de la Școala de Politici Publice Willy Brandt.
Ele „au o putere de cumpărare mai mică decât au europenii și, în special, germanii”, explică expertul.
Acest lucru, avertizează el, le face predispuse la pene de curent și, de asemenea, le poate crește dependența de combustibilii fosili mai poluanți, precum cărbunele.
