Banca Centrală Europeană avertizează băncile europene să se pregătească de consecințele tensiunilor dintre Rusia și Occident

Data actualizării: Data publicării:
Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană. Foto: Profimedia Images

Banca Centrală Europeană, principala autoritate de reglementare în domeniul bancar  din Uniunea Europeană a avertizat băncile europene să se pregătească pentru posibilele consecințe ale accentuării tensiunilor dintre Rusia și Occident, ca urmare a crizei din Ucraina și acțiunilor tot mai amenințătoare ale Rusiei în regiune. 

„Acolo unde sunt tensiuni există şi posibilitatea introducerii unor sancţiuni. Desigur că acesta este un motiv de îngrijorare şi avem nevoie ca băncile să se pregătească”, a declarat, miercuri, Andrea Enria, preşedintele organismului de supervizare bancară din cadrul Băncii Centrale Europene.

În ultimele săptămâni, tensiunile au crescut după ce Rusia a desfășurat peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina. Statele occidentale au avertizat că, în eventualitatea unui război, vor adopta sancţiuni economice dure, ceea ce creşte şansele unor perturbări severe pentru instituţiile financiare.

Andrea Enria a precizat, joi, că băncile europene care au operaţiuni în Rusia şi Ucraina se bazează în mod frecvent pe finanţare locală, astfel că aceasta nu reprezintă o sursă importantă de risc.

„Îngrijorările, din perspectiva supervizării, în eventualitatea înrăutăţirii tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, vizează mai mult sancţiunile potenţiale şi rolul pe care băncile ar putea să îl aibă în a asigura că sancţiunile sunt puse în mod corect în aplicare, precum şi posibilele turbulenţe de amploare pe pieţele financiare”, a spus Enria.

De asemenea, organismele de reglementare din Europa le cer băncilor din regiune să se protejeze mai bine împotriva riscului unor atacuri cibernetice.

„Le cerem băncilor să îşi consolideze eforturile în domeniul securităţii cibernetice şi să fie atente la posibilitatea crescută a unor atacuri, precum şi a pericolului acestor atacuri”, a adăugat Enria.

Capacitatea băncilor de a face faţă unor atacuri cibernetice „este un aspect asupra căruia ne vom concentra mai mult în acest an”, a precizat oficialul BCE.

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Avocat: Anularea indexării pensiilor este ilegală. Pensionarii au pierdut deja 12.000 de lei
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă