Creșterea economică a României a încetinit în al treilea trimestru

Data actualizării: Data publicării:
lei bani
Foto: Getty Images

Creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,3% în trimestrul III faţă de trimestrul anterior, în timp ce comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut avansul PIB a fost de 7,2% pe serie brută şi 8% pe serie ajustată, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) transmise marţi Agerpres.

În primele nouă luni ale acestui an, Produsul intern brut a crescut cu 7,1% pe seria brută şi cu 6,8% pe seria ajustată sezonier faţă de acelaşi interval din anul precedent.

Pe de altă parte, INS precizează că, urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2021 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, fiind înregistrate modificări ale indicilor de volum comparativ cu a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2021, publicată în comunicatul de presă din 11 octombrie 2021.

Astfel, cifrele privind avansul PIB în trimestrul I 2021, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite în scădere la 2,2%, de la 2,6%, iar cele ale trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite în coborâre la 1,5% de la 1,9%.

Citește și CE a emis o prognoză de creștere economică de 7% pentru 2021 în România, ușor mai mică decât nivelul din iulie

România, Ungaria şi Lituania - statele UE cu cea mai mare creştere economică anuală în trimestrul III

Produsul Intern Brut a crescut cu 3,9% în Uniunea Europeană şi cu 3,7% în zona euro, în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, ţările membre cu cea mai mare creştere economică fiind România (8%), Ungaria (6,1%) şi Lituania (6%), arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Nu sunt disponibile datele pentru Estonia, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Malta şi Slovenia.

Toate statele membre UE au raportat creşteri în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020.

Conform datelor Eurostat, în trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, Produsul Intern Brut a crescut cu 2,1% în Uniunea Europeană şi cu 2,2% în zona euro, după un avans de 2% înregistrat în trimestrul doi din 2021 în UE şi de 2,1% în zona euro. Economia României a crescut cu 0,3% în trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, după un avans de 1,5% în trimestrul doi din 2021.

Nu sunt disponibile datele pentru Estonia, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Malta şi Slovenia.

Toate statele membre UE au raportat creşteri în trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni.

În trimestrul trei din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, economia SUA a urcat cu 0,5% (după un avans de 1,6% în trimestrul doi din 2021), iar comparativ cu perioada similară din 2020, PIB-ul SUA a înregistrat o expansiune de 4,9% (după un avans de 12,2% în trimestrul doi din 2021).

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate